Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 noiembrie 2011
procedural · adoptat tacit
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Din păcate, mâine este termenul de adoptare tacită, iar proiectul de lege va fi trimis la Camera Deputaților în această formă.
Punctul 51 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2011 pentru reglementarea unor măsuri necesare intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Proiectul de lege a fost dezbătut în ședința din 9 noiembrie 2011, a fost supus la vot în ședința din 14 noiembrie 2011 și nu a întrunit numărul necesar de voturi. Reluăm votul acum.
Raportul comisiei este favorabil, cu amendamente admise.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, iar Senatul este primă Cameră sesizată.
Reluăm votul pentru proiectul de lege privind aprobarea ordonanței.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.