Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 octombrie 2015
procedural · respins
Augustin Constantin Mitu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Punctul 8, Propunerea legislativă privind reducerea evaziunii fiscale prin măsuri de stimulare a cumpărărilor. Declar deschise dezbaterile generale.
Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent.
Nu este prezent.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului pentru a exprima punctul de vedere.
Domnul György Attila, secretar de stat în Ministerul Finanțelor – microfonul 9.
## **Domnul György Attila** – _secretar de stat_
## _în Ministerul Finanțelor Publice_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte de ședință.
Prin inițiativa legislativă se propun o serie de măsuri cu privire la acordarea unor recompense valorice sub formă de vaucere de cumpărături persoanelor fizice care plătesc în numerar sau cu mijloace electronice.
Susținem raportul de respingere al comisiei. Mulțumesc.
## Stimate...
## Domnule președinte,
Mulțumesc pentru onoarea de a lua cuvântul după un senator care își bate joc de toate familiile care au copii cu autism și cred că sintagma aceasta, de „guvern autist”, pe care mulți reprezentanți ai PNL-ului și ai PDL-ului o folosesc, ar trebui s-o uite.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.