Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·20 martie 2019
procedural · respins
Viorel Salan
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 12; 27
Discurs
Vă mulțumesc, domnule președinte de ședință. Doamnelor și domnilor colegi,
Așa cum am argumentat și în cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cred că orice proprietar sau deținător de bunuri este obligat să-și asigure paza acestora, pază care este asigurată în baza unui plan de pază și apărare, cu avizul de specialitate al Poliției Române, iar planul de pază se întocmește după ce în prealabil a fost efectuată analiza de risc.
Pornind de la aceste considerente, doresc să scot în evidență că inițiatorul a acționat pe un act normativ infralegal, nicidecum Legea nr. 333 privind paza bunurilor și valorilor, fiind vorba, în fond, de Hotărârea Guvernului nr. 301/2012.
Însă, depășind acest context, aș dori să scot în evidență faptul că exceptarea propusă de către colegii noștri nu ar fi de natură să asigure egalitatea în tratament a tuturor unităților, fie că este vorba..., că sunt cu capital de stat sau privat, iar soluția propusă pentru..., putem să spunem, chiar încalcă prevederile art. 16 din Constituția României. În fond...
Pornind de la aceste considerente, Grupul senatorial al PSD susține raportul comisiei și este împotriva propunerii făcute.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.