Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·27 iunie 2016
other · adoptat tacit
Ioan Chelaru
Discurs
Punctul 9, Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 17/2016 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăți care se aplică în agricultură în perioada 2015–2020 și pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, precum și pentru înființarea funcției de atașat agricol.
Din partea Guvernului României, domnul Daniel Botănoiu, prezent, ca întotdeauna.
Domnule ministru, microfonul 8.
## **Domnul Dumitru Daniel Botănoiu** _– secretar de stat_
_în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale_ **:**
Mulțumesc frumos, domnule președinte.
Doamnelor și domnilor senatori,
Proiectul de act normativ are în vedere:
– modificarea datei de depunere a cererilor unice de plată pentru anul 2016 fără penalități;
– de asemenea, extinderea gamei de potențiali beneficiari ai plăților cu universități, institute de cercetare, stațiuni didactice, ferme de cercetare și producție agricolă, stațiuni de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol;
– reîncadrarea în categoria beneficiarilor de plăți a asociațiilor crescătorilor de animale;
– precum și înființarea funcției de atașat agricol.
Față de acestea, vă rugăm să aprobați prezentul proiect de act normativ.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.