Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 septembrie 2010
Declarații politice · adoptat
Costică Macaleți
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Pustiu în spitalele botoșănene”
Declarația mea politică de astăzi se referă la situația spitalelor, medicilor și pacienților din județul Botoșani, pe care îi reprezint aici, dar ar putea fi referitoare la oricare județ din țară.
De la începutul anului și până acum, la nivelul județului, s-au înregistrat peste 3.000 de decese cauzate de maladii grave (hipertensiune arterială, infarct miocardic, boli cerebrovasculare). În aceste condiții, orice guvernare responsabilă ia măsuri pentru reducerea numărului deceselor. În România, sistemul îi obligă pe cei ce ar fi trebuit să se angajeze în această luptă să plece. 60% din medicii botoșăneni și-au exprimat dorința de a pleca și de a practica medicina în altă țară din Europa, care cunoaște, respectă și luptă pentru sănătatea propriei populații...
În ultimul an, peste 100 de medici, asistente și infirmiere au plecat din țară. De la Spitalul județean, din cei șase medici cardiologi, trei au plecat, iar cei trei rămași trebuie să facă față numărului crescut de pacienți și numărului redus de paturi. La același spital, unul dintre cei trei medici neurologi a plecat în Franța. Unicul cabinet stomatologic pentru persoanele seropozitive a fost desființat din lipsa cadrelor medicale specializate. Cel puțin încă 20 de medici, cu vârstele cuprinse între 30 și 40 de ani, au actele pentru plecare pregătite.
Concluzia: sistemul se va prăbuși în cel mai scurt timp.
Reiterez aici ceea ce am solicitat în anterioarele mele declarații politice și atrag din nou atenția că politica de reducere drastică a veniturilor cadrelor medicale și a fondurilor destinate sănătății nu va duce decât la decimarea populației unei țări care ar putea fi printre cele mai „sănătoase” din Europa dacă Guvernul ar realiza, în sfârșit, necesitatea implementării unei reale politici de sănătate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.