Grațiela Leocadia Gavrilescu

„Puterea unei nații stă și în recunoașterea și în susținerea publică a valorilor sale culturale!”

Puterea unei nații stă și în recunoașterea și în susținerea publică a valorilor sale culturale.

O astfel de valoare de patrimoniu este opera și este și omul de cultură Adrian Păunescu, cel care înseamnă încă și mai mult decât cele peste un milion de poeme scrise într-o viață nemeritat de scurtă, înseamnă sentimentul apartenenței la generația în blugi și adidași, născută în retortele Cenaclului Flacăra, locul în care românii învățau ceea ce nu se putea învăța în școlile comuniste: că există o Basarabie, că există un cântec ostășesc, „Treceți, batalioane române, Carpații!”, că mai emoționant decât „Tricolorul” este „Deșteaptă-te, române”, că nu dansurile tematice, brigăzile artistice de agitație și cântecele din folclorul nou sunt ale noastre, ci colindele lui Hrușcă, „Galbena gutuie” a Tatianei Stepa, nebuniile lui Pittiș, „Mistrețul cu colți de argint”, „Cearcăn”... Și că Avram Iancu, Horea, Ștefan, Mihai Viteazul sunt ai noștri!

Adrian Păunescu înseamnă Revista Flacăra, aproape singurul loc în care cuvintele lui Octavian Paler mai puteau fi publicate, unde toate valorile medicinei românești convenționale sau neconvenționale s-au putut face cunoscute, unde toate minunățiile acestei țări erau descrise în cele mai frumoase reportaje pe care le-am putut citi vreodată!

Adrian Păunescu înseamnă jurnalistul sensibil și omul de televiziune cu verb tăios, dar drept, mereu răzvrătitul și mereu dornicul de dreptate socială.

Adrian Păunescu înseamnă și intelectualul de stânga care a făcut, consecvent, aceeași politică, fără a se contamina de politicianism!

Adrian Păunescu este omul care a ars, sincer, de câte ori a iubit și, de fiecare dată, a și depus mărturie în versuri pentru asta!!!

Adrian Păunescu este unic și așa va rămâne!

Iar dacă astăzi am refuzat să vorbesc despre Adrian Păunescu la timpul trecut și am ales prezentul și viitorul, din acest motiv am făcut-o!

Aș fi vrut să vă mai spun că mă așteptam ca autoritățile să reacționeze încă de acum un an, de când poetul ne trimitea semne că este năpădit de griji și probleme de care ar fi meritat să fie ferit!

Că mă așteptam la mai mult respect din partea acelorași autorități și după ce el s-a stins...

Dar... de unde nu e, nici Dumnezeu nu cere! și ar fi pierdere de vreme....

Ceea ce însă avem datoria să facem pentru Adrian Păunescu sunt cel puțin trei lucruri:

Primul dintre acestea: Guvernul să se ocupe, prin Ministerul Culturii, să îi reediteze opera și să o facă accesibilă din punct de vedere financiar, subvenționând tiparul și asigurând un tiraj suficient de mare pentru ca aceasta să fie prezentă și în cea mai mică și mai îndepărtată de Capitală bibliotecă sătească sau școlară.

Al doilea, Guvernul să susțină editarea, în continuare, a Revistei Flacăra și să sprijine familia poetului să realizeze un volum de reportaje cu selecții din arhiva acestei reviste.