Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 martie 2009
Declarații politice · respins
Emilian Valentin Frâncu
Discurs
Mulțumesc foarte mult domnului secretar de stat pentru acest răspuns complex.
Mă mulțumește răspunsul Domniei Sale.
- Am câteva observații:
– ar trebui, totuși, găsită o soluție pentru lărgirea efectivelor de jandarmi din zonă, eventual, un punct de jandarmi în zona Titești – Perișani;
– de asemenea, mărirea efectivelor de polițiști, mai ales în perioada de transhumanță, pentru că atunci se produc cele mai multe evenimente din acestea, generatoare de conflicte.
Îmi exprim doar regretul că, deși munca polițiștilor poate că dă roade – existând, iată, dosare de cercetare ale polițiștilor înaintate spre procuratură pentru ca ele să fie continuate –, din păcate, mai ales în zona Brezoi, procurorii, judecătorii și cei care ar trebui să facă ordine, într-un fel, în aceste cazuri dau dovadă de multă comoditate, iar procesele trenează ani de zile, în așa fel încât oamenii nu văd efectul activității Poliției în zonă și lor li se pare că sunt uitați, că acei infractori sunt lăsați oarecum, așa... fără să fie pedepsiți.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.