Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 aprilie 2010
Declarații politice · adoptat
Dumitru Oprea
Discurs
Întrebarea este adresată domnului Cseke Attila Zoltán, ministrul sănătății.
Obiectul și motivarea întrebării: Statistici medicale ce pun viața oamenilor în pericol.
Domnule ministru,
Din ultimele rapoarte statistice ale ministerului pe care îl conduceți, dar și din afirmațiile medicilor și managerilor de spitale, rezultă un număr alarmant de persoane internate în spitale care au contactat infecții intraspitalicești, nosocomiale.
Mai gravă este situația când infecțiile afectează nou-născuții. Numai în Iași, la una dintre maternități, au fost raportate oficial, în anul 2008, 309 cazuri. Responsabili ai diverselor unități medicale spun că numărul infecțiilor este mult mai mare, dar nu sunt declarate, pentru că se tem de sancțiuni. În străinătate, personalul medical este motivat să raporteze astfel de situații, pentru a fi depistate la timp cazurile și a preîntâmpina îmbolnăvirea mai multor persoane.
Nu problema statisticilor ne îngrijorează, ci lipsa măsurilor de prevenire a infecțiilor intraspitalicești și de informare a pacienților, precum și modul în care se aruncă vina dintr-o parte în alta. Astfel de practici nu fac decât să pună viețile oamenilor în pericol.
În acest context, domnule ministru, vă rugăm să ne răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care sunt procedurile prin care pacienții sunt protejați de riscul de contactare a unei infecții intraspitalicești?
2. Ce măsuri sau programe de prevenire a infecțiilor nosocomiale vor fi lansate la nivel național?
3. Cum vedeți rezolvată raportarea imediată și reală a cazurilor, pentru a putea fi demarate cât mai urgent acțiunile de limitare a contactării infecțiilor de către alți pacienți? Solicit răspuns în scris. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.