Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 aprilie 2011
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Mircea Dan Geoană
Discurs
Rămâne conform programului obișnuit. La ora 17.00 vom începe votul final, inclusiv pe legile cu caracter organic sau pe alte legi care sunt relevante.
La punctul 4 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare.
Din partea Guvernului, domnul ministru Iliescu. Vă rog, microfonul 10.
## **Domnul Valentin Adrian Iliescu** _– șeful_
_Departamentului pentru Relația cu Parlamentul_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte. Hristos a înviat!
Vă rog să-mi permiteți, din partea Guvernului, să vă adresez dumneavoastră, tuturor doamnelor și domnilor senatori, sănătate multă și putere de muncă în a vă îndeplini mandatele pe care le aveți în exercițiu.
Referitor la cererea de reexaminare formulată de președintele Traian Băsescu, Guvernul își însușește argumentele pe care președintele le-a propus pentru cererea de reexaminare și, mai mult decât atât, soluția adoptată de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, respectiv aceea de respingere în integralitate a legii, având în vedere că prin eliminarea elementelor care sunt puse în discuție legea ar deveni inaplicabilă. Motiv pentru care vă rog, doamnelor și domnilor senatori, să fiți de acord cu
raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări în forma în care a fost redactat. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.