Vasile Mocanu

„Rămânem tot mai puțini și mai singuri...”

Ni se duc tinerii, doamnelor și domnilor! De ce Dumnezeu li s-au chinuit părinții prin străini, crescându-și copiii la telefon? La ce bun sacrificiile atâtor mame din România care-și țin cu greu copiii la școli de specializare? Multe femei de vârstă medie și cu pregătire superioară îngrijesc bătrâni în Italia ca să-și țină copiii la școli. Apoi aceștia termină studiile, ajungând, de exemplu, juriști ori experți bancari. După o perioadă de căutări, țepe și depresii, copiii pleacă în Anglia, unde devin zidari, șoferi și ce o mai da Dumnezeu...

Copii crescuți cu speranța că vor trăi mai bine decât părinții. Părinți care și-au sacrificat viața ca să le fie copiii cu o treaptă mai domni. Câtă muncă-n plus, ce chin și nesomn au îndurat! Copii care au terminat școli, au trecut examene grele, au privit viața cu ochi strălucitori, cu încredere. Ce au găsit însă în această lume, în care au venit fără voia lor? Sărăcie și lipsuri! E suficient să ne gândim la alocația pentru copii, în valoare de 10 euro în România și de peste 100 euro în mai toate țările europene...

Copiii români cresc cu grija că li se termină acuarelele, că nu sunt bani pentru cărți de citit, că, dacă li se dezlipesc din nou pantofii, trebuie să aștepte o lună... Nici gând să se poată apropia de cursuri de înot, de vioară sau de dans, precum semenii lor din alte țări vecine. Ei știu că nu vor putea merge în excursiile care costă prea mult pentru buzunarul părinților, învață să reziste și devin tineri. Gândesc că vor munci și le va fi mai bine. Dar convingerea lor se spulberă repede. Dau interviuri, lasă CV-uri și descoperă în scurt timp că nu-i vrea nimeni. Puținele oferte de muncă cer: experiență de minimum trei ani, două limbi străine, atestate, doctorate, certificate de orice fel. Proaspeții absolvenți îmbătrânesc brusc. Angajatorii, pe de altă parte, știu că aceia ce doresc să se angajeze ar fi în stare să accepte orice și oferă muncă „la negru”, cu salariul cât o șpăguță mai mică, niște contracte pe termen de trei luni – astfel, taxele plătite vor fi minime –, iar uneori uită să plătească atât salariile, cât și dările la stat...

Sunt copiii noștri! Se luptă cu o societate care le cere totul, dar care nu le oferă mai nimic. Dimpotrivă, majoritatea tinerilor se simt storși de vlagă, scârbiți de o viață care ar fi trebuit să le fie frumoasă. În curând, la prima ocazie, vor pleca din țară unde văd cu ochii. Mulți au deja rude sau prieteni prin Italia, Germania, Anglia...

România are 5 milioane de pensionari necăjiți, aproape 5 milioane de emigranți și restul... Din acest rest ni se duc tinerii, domnilor! Vor întemeia familii prin Scoția, prin Belgia, vor plăti taxe și impozite acolo, îmbogățind țările de adopție, vor cumpăra case acolo, vor face copii ce vor fi cu adevărat fericiți și nu se vor mai întoarce. Pentru că n-au avut un tătic care să-i angajeze, nu neapărat la Luxten, ci măcar ca lopătar la o firmă de construcții, dar și pentru că nu vor ierta niciodată că țara în care s-au născut i-a alungat...