Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 decembrie 2010
other · adoptat
Adrian Henorel Nițu
Aprobarea completării ordinii de zi
Discurs
Raport asupra Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Proiectul de lege are ca obiect reglementarea contractelor de credit pentru consumatori, în vederea creării unui cadru legal, complex și cuprinzător în domeniu și, după cum spunea domnul secretar de stat, pentru alinierea protecției consumatorilor din sistemul bancar la Directiva 48/2008, astfel încât proiectul de lege oferă cadrul suficient de cuprinzător pentru oferta de noi servicii de creditare care nu sunt folosite curent pe piața serviciilor financiare din România.
La lucrările comisiei au participat 38 de deputați din totalul de 39 de membri ai comisiei.
Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.
Proiectul de lege este de competența decizională a Camerei Deputaților, iar în urma dezbaterii Proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori în ședințele din 26 octombrie, 10–11 noiembrie, 16–17 noiembrie, 23–24 noiembrie, 30 noiembrie, precum și 8 și 15 decembrie, comisia propune supunerea spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege cu amendamentele prezentate în anexele nr. 1 și nr. 2.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.