Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2019
Declarații politice · respins
Dănuț Păle
Discurs
Raport asupra Proiectului de lege privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc – PL-x 439/2018
Comisia pentru agricultură a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea ultimei zile de duminică a lunii octombrie ca Ziua națională a gastronomiei și a vinului românesc. Totodată, se prevede și posibilitatea organizării de către autoritățile publice centrale, locale sau alte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice, de programe și manifestări cu caracter social sau științific, în scopul de a aprecia și a promova obiceiurile și produsele culinare tradiționale.
În acest sens, autoritățile centrale și locale pot contribui la organizarea acțiunilor, prin acordarea de sprijin logistic, și pot aloca fonduri din bugetele proprii, în limita alocațiilor bugetare aprobate.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea Proiectului de lege privind instituirea Zilei naționale a gastronomiei și a vinului românesc, cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.