Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·9 mai 2017
other · adoptat
Gheorghe Șimon
Mesajul Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, adresat Parlamentului
Discurs
Raport asupra Propunerii legislative privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor
În conformitate cu prevederile art. 21 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, republicat, Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și al senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei și Senatului a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Propunerea legislativă privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.
Inițiativa are ca obiect de reglementare completarea art. 9 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, în sensul introducerii a patru noi alineate, alin. (3)–(6), prin care se prevăd reguli clare privind organizarea și funcționarea comisiilor de anchetă parlamentară menționate la alin. (1) al aceluiași articol.
Membrii comisiei au examinat propunerea în ședința din 2.05.2017, la lucrări fiind prezenți 10 din 11 membri.
În urma dezbaterilor și a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât, cu 7 voturi pentru și 3 împotrivă, să supună plenului reunit, spre dezbatere și adoptare, Propunerea legislativă privind completarea articolului 9 din Legea nr. 96/2006.
Comisia a adoptat un raport de admitere, fără modificări, a propunerii legislative.
În raport cu obiectul și conținutul său, ce vizează completarea legii organice, inițiativa face parte din categoria legilor organice.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.