Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 aprilie 2015
Informare · Trimis la votul final
Cornel Itu
Discurs
Raport asupra Propunerii legislative privind crearea unui cadru favorabil dezvoltării de microîntreprinderi
Conform prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale alin. (92) pct. 1 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările și completările ulterioare, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul a respins propunerea legislativă, Consiliul Legislativ a avizat favorabil, Guvernul nu susține adoptarea, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat negativ, Comisia juridică, de disciplină și imunități, aviz favorabil, Comisia pentru muncă și protecție socială, aviz negativ.
În acest sens, se prevede ca în spațiile de birouri destinate microîntreprinderilor noi să se amenajeze centre de afaceri pentru tineri, în cadrul unor fabrici sau cămine dezafectate, prin investițiile de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Economiei.
Comisia a examinat această inițiativă legislativă în ședința din 17 iunie 2014.
Din totalul celor 23 de membri au fost prezenți 22.
Din aceste considerente, membrii comisiei au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaților respingerea Propunerii legislative privind crearea unui cadru favorabil dezvoltării de microîntreprinderi.
În raport cu obiectul și conținutul său, inițiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.