Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·19 mai 2000
procedural · adoptat
Alexandru-Radu Timofte
Discurs
Raport asupra rezultatelor comisiei de mediere la proiectul Legii privind apãrarea secretului de stat ºi a secretului de serviciu.
Comisiile de mediere întrunite în data de 5 aprilie a.c. au supus dezbaterii raportul sau cele douã variante votate în cele douã Camere ºi au ajuns la concluzia raportului care vã este prezentat.
Aº vrea, cu acordul dumneavoastrã, domnule preºedinte de ºedinþã, sã fac doar trei-patru precizãri la acest raport de mediere.
Dat fiind faptul cã asistãm la o premierã în activitatea legislativã, prin aceea cã actualul proiect de lege a fost votat în Senat în legislatura trecutã, mai precis în anul 1996, iar în Camera Deputaþilor, în actuala legislaturã, sub actuala guvernare, deci în anul 2000, þin sã vã spun cã modificãrile la proiectul de lege iniþial au fost fãcute în concordanþã cu legile nou-adoptate în aceastã perioadã, iar la dezbaterile actualei variante a Camerei Deputaþilor au participat ºi ºi-au dat acordul toþi reprezentanþii instituþiilor militare prezenþi la dezbateri.
În calitate de iniþiator, eu am participat la dezbateri atât în comisii, cât ºi în plen ºi mi-am dat acordul asupra modificãrilor care se regãsesc în actualul raport.
La Camera Deputaþilor, raportul la acest proiect de lege ºi raportul comisiei de mediere au fost votate cu o largã majoritate, deci aproape s-a întrunit consensul privind acest proiect de lege.
ªi, o ultimã precizare, aº vrea sã vã spun cã, fãrã adoptarea acestui raport, riscãm ca, în continuare, deci pânã în legislatura viitoare, sã fie aplicate prevederile Legii nr. 23 din 1971, prevederi care se aplicã ºi acum, ºi de aceea v-aº ruga sã fiþi de acord cu varianta Camerei Deputaþilor, aºa cum ea rezultã din raportul prezentat.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.