Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 decembrie 2017
Informare · retras
Alexandru Stănescu
Discurs
Raport comun asupra Proiectului de lege privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol
Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de lege privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.
Camera Deputaților este Cameră decizională.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare și vizează: instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru investiții în locuri de cazare în ferme de reproducție, de incubație și de creștere în sectorul avicol; implementarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, de incubație și de creștere în sectorul avicol, având în vedere îmbunătățirea nivelului de performanță și de sustenabilitate a fermelor de creștere, de reproducție și a stațiilor de incubație, prin îmbunătățirea producțiilor; se urmărește atât menținerea efectivelor de pasări, cât și eficientizarea sectorului de creștere a păsărilor, care reprezintă o categorie importantă printre consumatorii de cereale, respectiv porumb, grâu și orz, precum și de oleaginoase, aceasta determinând creșterea producției și valorificarea superioară a materiilor prime; acordarea acestor ajutoare va duce la îmbunătățirea balanței comerciale; prin reducerea importului pentru produsele de carne și ouă de pasăre se vor asigura produse din producția internă, în același timp sporind interesul producătorilor agricoli în dezvoltarea exploatațiilor agricole; nivelul ajutorului de stat, care este cuprins între 40% și 90% din costul standard/loc de cazare al investiției; valoarea totală a ajutorului de stat este de 300 de milioane de euro, care se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinație; durata programului, 2018–2020.
În conformitate cu prevederile art. 61 și art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru buget, finanțe și bănci și Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice și-au desfășurat lucrările în ședințe separate.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, deputații celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților raportul de adoptare a Proiectului de lege privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol, cu amendamentele admise, prezentate în anexa nr. 1. Amendamentele respinse se regăsesc în anexa nr. 2 la prezentul raport.
În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .