Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2024
Declarații politice · respins
Viorica Sandu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Raport comun asupra Proiectului de lege privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare, Comisia pentru industrii și servicii și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate cu adresa PL-x 18 din 7 februarie 2022, spre dezbatere pe fond, cu Proiectul de lege privind protecția consumatorilor cu privire la costul total al creditării și la cesiunea de creanțe.
Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri destinate protecției consumatorilor, vizând, în acest sens, raporturile juridice dintre consumatori, instituțiile financiare nebancare și entitățile care desfășoară activitatea de recuperare de creanțe, stabilind reguli de protecție a consumatorilor contra dobânzilor excesive, *în scopul menținerii echilibrului contractual și al asigurării integrității pieței financiar-bancare interne12