Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·2 mai 2023
Informare · informare
Simona Bucura-Oprescu
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Raport comun asupra Proiectului de lege privind Ziua sustenabilității în România.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru mediu și echilibru ecologic și Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului au fost sesizate cu PL-x 691/2022, cu dezbaterea în fond a Proiectului de lege privind Ziua sustenabilității în România.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.
Camera Deputaților este Camera decizională.
Potrivit prevederilor art. 62 și ale art. 64 din regulament, comisiile au examinat proiectul de lege în ședințe separate.
În urma examinării proiectului de lege și a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii12345