Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 mai 2010
Informare · adoptat tacit
Marius Cristinel Dugulescu
Discurs
Raport comun asupra Proiectului Legii lustrației privind limitarea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, cu modificările ulterioare, Comisia juridică, de disciplină și imunități împreună cu Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul Legii lustrației privind limitarea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist, trimis cu adresa PL-x 282 din 12 aprilie 2006 și înregistrat cu nr. 31463 din 12 aprilie 2006 la Comisia juridică, de disciplină și imunități și, respectiv, la Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale, înregistrat cu nr. 25/334 din 13 aprilie 2006.
Potrivit prevederilor art. 75 din Constituția României, republicată, și ale art. 92 alin. (9) punctul 2 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Camera Deputaților este Cameră decizională.
Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din 10 aprilie 2006.
Consiliul Legislativ, prin avizul nr. 974 din 18 iulie 2005, a avizat favorabil inițiativa legislativă, cu observații și propuneri.
Guvernul, conform punctului de vedere transmis cu adresa nr. 2782 din 8 noiembrie 2005, susține adoptarea inițiativei legislative, sub rezerva însușirii observațiilor și propunerilor formulate.
Ulterior, prin adresa nr. 463 din 14 aprilie 2010, Guvernul, conform punctului de vedere transmis, susține adoptarea inițiativei legislative și orice demers legislativ în vederea aplicării principiului lustrației, în deplină concordanță cu garanțiile și principiile unui stat democratic.
Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a avizat favorabil proiectul de lege, conform avizului nr. 32/275 din 2006.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare interzicerea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din nomenclatura comunistă.
Proiectul Legii lustrației a fost înscris pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților în data de 4 noiembrie 2008, în condițiile art. 37 lit. c) și art. 86 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaților, și a fost retrimis la Comisia juridică, de disciplină și imunități pentru raport, în data de 2 februarie 2009.
La dezbateri au participat, în calitate de invitați, din partea Ministerului Justiției, doamna secretar de stat Alina Bica, doamna Victoria Matei, judecător detașat din partea Ministerului Justiției, domnul Sorin Ilieșiu, vicepreședinte al Alianței Civice, și domnul Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie. La lucrările ședinței au fost prezenți 17 deputați, din totalul de 28 de membri ai Comisiei juridice, de disciplină și imunități, și 8 deputați, din totalul de 10 membri ai Comisiei pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.