Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 decembrie 2001
other · adoptat
Constantin Nicolescu
Discurs
”Raport comun asupra solicitãrii Preºedintelui României adresate Parlamentului pentru aprobarea participãrii României în cadrul Forþei internaþionale de asistenþã în Afganistan, precum ºi pentru împuternicirea Guvernului de a stabili forþele, mijloacele, finanþarea ºi condiþiile în care se va asigura participarea la aceastã misiune
Comisiile pentru apãrare, ordine publicã ºi siguranþã naþionalã ale Camerei Deputaþilor ºi Senatului, cu adresele nr. 149 ºi, respectiv, nr. 1/1488 din 20.12.2001, au fost sesizate spre a analiza solicitarea Preºedintelui României adresatã Parlamentului pentru a aproba participarea României în cadrul Forþei internaþionale de asistenþã în Afganistan, precum ºi pentru împuternicirea Guvernului de a stabili forþele, mijloacele, finanþarea ºi condiþiile în care se va asigura participarea la aceastã misiune.
Comisiile au luat cunoºtinþã de demersurile iniþiate de Consiliul de Securitate al ONU pentru stabilirea situaþiei ºi crearea condiþiilor care sã permitã transferul puterii în Afganistan, acþiune care va demara pe 22 decembrie 2001, vizând constituirea ºi desfãºurarea unei forþe internaþionale de asistenþã.
În contextul acþiunilor ºi iniþiativelor de angajare în operaþiunea antiteroristã, România ar putea participa la aceastã misiune în cadrul forþei internaþionale care urmeazã sã se constituie, fapt ce ar întãri credibilitatea þãrii noastre ca furnizor de securitate ºi ar evidenþia pe deplin calitatea de membru _de facto_ al NATO pe care ne-am asumat-o prin Hotãrârea Parlamentului nr. 91/19 septembrie 2001.
Din scrisoare rezultã cã se solicitã Parlamentului aprobarea participãrii României în cadrul Forþei internaþionale de asistenþã din Afganistan, cu urmãtoarele forþe ºi mijloace:
Ñ 15 medici militari, cu susþinere proprie în teatrul de operaþiuni ºi transport asigurat cu un avion C130 Hercules, conform specialitãþilor care vor fi convenite. În cazul în care existã solicitãri exprese, România va pune la dispoziþie pânã la 20 de persoane, personal medical militar ºi asistenþi;
Ñ o companie NBC formatã din 70 de militari, care va fi transportatã de o terþã parte, conform celor care vor fi convenite pe timpul negocierilor;
Ñ un pluton de poliþie militarã, 25 de militari, cu posibilitatea suplimentãrii numãrului pânã la 30, instruit în funcþie de tipurile de misiuni solicitate, pentru care se va asigura transportul aerian cu C130 Hercules;
Ñ o companie de vânãtori de munte, 170 de militari, care va fi gata pentru acþiune dupã 30 de zile de la data solicitãrii.
Costurile estimate pentru pregãtirea ºi deplasarea forþelor ºi mijloacelor sunt de 5,9 milioane dolari.
Totodatã, comisiile au luat cunoºtinþã de solicitarea privind împuternicirea Guvernului României de a stabili, în limita aprobãrii date, forþele ºi mijloacele care vor fi solicitate, precum ºi asigurarea finanþãrii ºi stabilirea condiþiilor în care România va participa la aceastã misiune.