Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 mai 2017
other · adoptat
Eugen Nicolicea
Aprobarea modificării ordinii de zi
Discurs
Raport comun suplimentar asupra Proiectului de hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial În ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din data de 26 aprilie 2017, plenul a hotărât retrimiterea Proiectului de hotărâre pentru constituirea Comisiei speciale de anchetă a Senatului și Camerei Deputaților pentru
verificarea aspectelor ce țin de organizarea alegerilor din 2009 și de rezultatul scrutinului prezidențial, pentru o nouă examinare și întocmirea unui raport comun.
În conformitate cu prevederile art. 11 și 12 din Regulamentul activităților comune, Comisiile juridice reunite au fost sesizate de Birourile permanente, în data de 20 aprilie, și au întocmit un raport comun prin care au adoptat aceeași hotărâre, cu amendamente.
Comisiile au reexaminat această documentație transmisă în data de 20 mai.
Cu majoritate de voturi, s-a adoptat raportul suplimentar favorabil asupra acestui proiect de hotărâre.
Amendamentele respinse sunt în anexa nr. 2. Amendamentele admise sunt în anexa nr. 1.
Semnează: președinte, Eugen Nicolicea; președinte, Șerban Nicolae.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.