Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2013
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Petru Gabriel Vlase
Discurs
Raport cu privire la cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 96 privind Statutul deputaților și senatorilor
În conformitate cu prevederile art. 9 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul și organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului a fost sesizată spre dezbatere în fond cu reexaminarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.
Această lege a fost adoptată de cele două Camere în ședința comună din data de 21 ianuarie, conform dispozițiilor art. 65 din Constituția României, republicată, și trimisă spre promulgare Președintelui României la data de 24 ianuarie 2013.
În conformitate cu art. 77 alin. (2) din Constituția României, republicată, Președintele României a formulat cererea de reexaminare asupra legii trimise spre promulgare și a supus atenției faptul că, atât în ceea ce privește aplicarea incompatibilităților, cât și referitor la cazurile de încetare a mandatului de deputat sau de senator, textele de lege sunt echivoce, acest domeniu fiind esențial pentru stabilirea integrității parlamentarilor.
De asemenea, a reținut necesitatea clarificării situației în care deputatul sau senatorul se află în conflict de interese, în sensul creării unui cadru juridic corelat cu actele normative în materie.
În cererea de reexaminare se menționează faptul că toate aceste aspecte semnalate vin în contradicție cu recomandările cuprinse în raportul comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare din 30 ianuarie 2013.
Precizăm că au fost consultate instituțiile competente în domeniu și au avut loc nenumărate dezbateri publice în mass-media.
De asemenea, ca urmare a întâlnirilor cu societatea civilă, s-a convenit necesitatea adoptării unui Cod de conduită al deputaților și senatorilor. Potrivit art. 9 din regulamentul ședințelor comune, Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul a reluat dezbaterile asupra legii, în raport cu solicitările formulate în cererea de reexaminare în ședința din data de 6 februarie 2013, întocmind raportul inițial, prin care a admis cererea de reexaminare formulată de Președintele României, și a înaintat plenului celor două Camere ale Parlamentului, spre dezbatere și adoptare, Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor.
În ședința din 13 februarie 2013, în conformitate cu prevederile art. 9 din Regulamentul comun al Camerelor, plenul celor două Camere a hotărât ca Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul să fie retrimisă la Comisia permanentă a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul, în vederea unei noi examinări și întocmirii unui nou raport.