Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 martie 2012
other · adoptat
Adrian Henorel Nițu
Discurs
Raport suplimentar asupra Legii privind modificarea părții introductive a alin. (2[1] ) al art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
În data de 28 martie 2011, Biroul permanent a sesizat Comisia pentru buget, finanțe și bănci pentru întocmirea unui raport și a unui raport înlocuitor asupra Legii privind modificarea părții introductive a alin. (2[1] ) al art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, reexaminată la cererea Președintelui României.
La dezbaterea inițială a legii a participat, din partea Ministerului Finanțelor Publice, domnul Gheorghe Gherghina, secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.
Până la termenul de depunere a amendamentelor la această lege, respectiv 11 aprilie 2011, nu au fost depuse amendamente.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a reluat dezbaterea proiectului de lege în data de 3 mai 2011.
În urma dezbaterii, comisia, cu unanimitate de voturi, admite cererea Președintelui României și înaintează spre dezbatere și adoptare plenului Camerei Deputaților un raport înlocuitor de respingere a legii.
Plenul, în data de 14 iunie 2011, a hotărât retrimiterea reexaminării, la cererea Președintelui României, a Legii privind modificarea părții introductive a alin. (2[1] ) al art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal pentru o nouă examinare și întocmire a unui raport suplimentar.
În urma dezbaterilor din data de 21 februarie 2012, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, cu unanimitate de voturi exprimate de membrii comisiei, a hotărât înaintarea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a unui raport suplimentar de respingere a Legii privind modificarea părții introductive a alin. (2[1] ) al art. 140 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, reexaminată la cererea Președintelui României.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.