Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·30 martie 2016
Dezbatere proiect de lege · respins
Sorin Constantin Stragea
Discurs
Către domnul Valeriu Ștefan Zgonea, președinte, Camera Deputaților
Stimate domnule președinte,
În temeiul art. 72 din Constituția României, republicată, vă adresăm rugămintea de a analiza și soluționa, conform procedurilor și dispozițiilor legale în vigoare, prezenta cerere de încuviințare a reținerii și arestării preventive privind pe Sebastian Aurelian Ghiță, deputat în cadrul Parlamentului României.
Prezenta solicitare este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiției de către prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 308/P/2015 al Direcției Naționale Anticorupție.
Solicitarea se fundamentează pe materialul probator anexat, vizând următoarele infracțiuni:
– folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută de art. 12 lit. b) teza I din Legea nr. 78 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție; – dare de mită, prevăzută de art. 290 din Legea nr. 286 privind Codul penal;
– folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, prevăzută de art. 12 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 78;
– dare de mită, prevăzută de art. 290 din Legea nr. 286 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare;
– șantaj, prevăzută de art. 13[1] din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție;
– cumpărare de influență, prevăzută de art. 292 alin. (1) din Legea nr. 286 privind Codul penal;
– conducerea unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (2) din Legea nr. 286 privind Codul penal,
toate cu aplicarea art. 38 din Legea nr. 1 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare.
Atașăm documentația pusă la dispoziție de către Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv referatul datat 23 martie 2016, 28 de file, cu propunerea de solicitare a încuviințării, reținerii și arestării preventive, întocmit de Direcția Națională Anticorupție în dosarul nr. 308/P/2015.
Cu deosebită considerație, Raluca Alexandra Prună, ministrul justiției.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.