Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·8 octombrie 2018
Informare · adoptat tacit
Dorin Valeriu Bădulescu
Discurs
## Domnule președinte,
Am văzut și pe parcursul sesiunilor anterioare faptul că Legea nr. 153 a suferit o serie de modificări și probabil că se va mai solicita a se modifica anumite articole din Legea nr. 153 privind salarizarea personalului din fondurile publice. Cert este că încă de la adoptare am avertizat că ne-am grăbit și că ar trebui să reparăm anumite lucruri.
Totuși, proiectele punctuale pentru anumite categorii – doar pentru anumite categorii de personal – nu cred că își mai au rostul. Cred că trebuie să ne aplecăm foarte serios asupra tuturor categoriilor de personal. Pentru că aș putea să dau exemple aici și personalul din cadrul spitalelor și din alte domenii, care au fost oarecum nedreptățite prin adoptarea acestei legi. Ar trebui să ne aplecăm pe toate categoriile de personal, să reglementăm odată ceea ce s-a scăpat a fi reglementat la momentul adoptării Legii nr. 153 și să emitem o lege modificatoare, astfel încât să nu avem în fiecare sesiune parlamentară tot felul de inițiative din astea punctuale.
Cred că e un semnal de alarmă de care trebuie toți să luăm act și să reglementăm de asemenea manieră încât să nu mai fie nevoie de inițiative de tipul acesta.
Vom susține raportul de respingere pe aceste considerente.
domnul senator Pop..., care vorbește acum la telefon, care n-a fost susținută de data asta, venea însă să răspundă unei necesități reale. Și eu vă semnalez acum, în plenul Senatului, că va trebui, dacă onor Guvernul își face datoria foarte bine, dacă nu, pe inițiativă legislativă, să corectăm astfel de lucruri care, cu titlu de excepție, este adevărat, au apărut. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.