Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 octombrie 2018
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Radu Mihai Mihail
Discurs
## Mulțumesc, domnule președinte.
USR consideră că diaspora face parte din poporul român. E o parte esențială, care contribuie substanțial la dezvoltarea României.
USR nu poate accepta ca acest segment extrem de important să fie nedreptățit, să fie discriminat. Asta este ce se întâmplă în momentul de față. Un cetățean din diaspora are un vot mai puțin important decât un cetățean din țară.
Majoritatea PSD–ALDE a ales să îi sfideze în continuare pe cei care au fost siliți să plece, să locuiască, să muncească în alte țări și – culmea! – ne-au dat ca motivație a acestui vot faptul că propriul lor Guvern nu este capabil să afle câți români sunt domiciliați în afara țării și, din cauza asta, penalizează o întreagă categorie importantă a României.
USR a votat pentru a da o reprezentare corectă diasporei în Parlamentul României și va continua să lupte pentru această cauză în cadrul inițiativei „Oameni noi”, o inițiativă cetățenească ce vă va aduce, domnilor, pe mesele dumneavoastră câteva sute de mii de semnături ale cetățenilor români care nu vor ca unii dintre ei să fie discriminați.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.