Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 noiembrie 2011
Declarații politice · adoptat tacit
Toni Greblă
Discurs
Ar fi o impietate să vorbesc de la microfonul 4. Îl las să respire după excepționala intervenție a colegului nostru Daea.
Domnule președinte Blaga, felicitări și succes în această înaltă demnitate!
Stimați colegi,
Am să fiu foarte scurt, regretând și eu, alături de colega Lia Olguța Vasilescu, că această scrisoare a rătăcit și a venit în Parlamentul României după vreo nouă luni, astfel încât era cât pe ce să lase votul colegului Vosganian fără efect, fără substanță, fără putere.
Alta este tema pe care v-o propun eu spre dezbatere astăzi: Proiect de lege pentru ratificarea unei Scrisori de intenție a Guvernului României – ce treabă o avea Parlamentul României să ratifice o scrisoare prin care Guvernul României intenționa ceva în relația cu Fondul Monetar Internațional? La această primă întrebare părem a nu găsi niciun răspuns.
Ne uităm mai departe și vedem că această Scrisoare de intenție a fost și aprobată de boardul Fondului Monetar Internațional și, din acel moment, acum nouă luni de zile, a devenit tratat. Deci noi suntem, astăzi, chemați, printr-un proiect de lege, să ratificăm, de fapt, nu Scrisoarea de intenție, ci un tratat între Guvernul României și Fondul
Are cuvântul domnul senator Radu Berceanu. Se pregătește domnul senator Ghișe.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.