„Ratingul de țară al României a fost ridicat strict în baza perspectivelor PNRR”
Fanfaronada dreptei nu mai are niciun fel de limită!* Decizia agenției de rating Moody’s de a modifica perspectiva ratingului de țară al României privind datoria suverană pe termen lung și scurt, de la „negativă” la „stabilă”, i-a făcut pe actualii guvernanți să-și umfle și mai tare piepturile infatuate de „excelența” dovedită în distrugerea metodică a întregului stat. Deși situația în țară este una mai mult decât gravă, atât din punct de vedere economic, cât și sanitar, *Florin Cîțu și toată dreapta se agață cu disperare de decizia Moody’s12
și fac paradă deșănțată, din nou, cu așa-zisa „creștere” economică*
, nimic altceva decât o simplă iluzie generată de consumul din trimestrele II și III. „O nouă formă fără fond” – ar spune unii! Eu aș adăuga că, din nefericire, pentru noi, toți
românii, sunt mai multe forme fără fond al căror preț nu ne vom permite să-l plătim, dar vom fi forțați să-l acoperim.
Nu poți afirma, în continuare, când palierele de activitate din România se prăbușesc, rând pe rând, și când cel privind sănătatea publică este în colaps, confirmat prin numărul năucitor al deceselor zilnice, că tu știi să guvernezi! Nu mai este doar sfidare și bătaie de joc, ci este ceva mai grav și care frizează nebunia! Fac această afirmație pentru că România se află pe primul loc în lume în ceea ce privește numărul de morți din cauza COVID raportat la numărul de locuitori.* Vreun fior rece pe șira spinării celor care au guvernat și guvernează încă „cel mai performant”?! Poate... sau poate că nu!
Dar privind semnarea Planului național de redresare și reziliență, și anume acordurile de prefinanțare, respectiv aproximativ 13% din întreaga sumă, fonduri care ne-ar asigura o dezvoltare și o modernizare absolut extraordinare în perioada următoare? Și aici răspunsul este cu siguranță tot un „nu” apăsat!
PNRR trebuie semnat de un executiv legitim, printr-o hotărâre de Guvern.* Așadar, procedural, mai avem încă o mare problemă cu un guvern interimar. Iar această conjunctură politică incertă devoalează lumii întregi situații economice și legislative neclare, dublate de criza pandemică și de mortalitatea dubios de mare. Faptul că România rămâne pe ultima treaptă de rating recomandat investițiilor confirmă percepția suficient de periculoasă, începând de la securitatea României și până la perspectivele sale economice de viitor.
Așadar, gestul agenției de rating Moody’s de a modifica perspectiva ratingului de țară este clar realizat în baza premisei banilor europeni din PNRR, care ar urma să vină strict printr-un cumul de condiții prezentate*, printre care mai figurează și cea care ne obligă să cheltuim banii conform obligațiilor asumate în PNRR, pentru că altfel România ar pierde aceste fonduri. Iar o altă condiție importantă ca România să nu piardă aceste fonduri o reprezintă modificarea cadrului legislativ aplicabil accesării lor. Și aici voi menționa modificarea cadrului administrativ prin care fondurile din PNRR vor ajunge la UAT-uri și care are ca termen final sfârșitul anului 2021. Prin intermediul lui se va decide cum se vor accesa banii, ce tip de cereri/proiecte trebuie să depună UAT-urile, termenele de depunere, implementare etc. Numai că toate aceste propuneri legislative trebuie aprobate de Guvern, iar Guvernul nostru este, în continuare, interimar și are strict atribuții numai de administrare. Mai mult, proiectele, care se finanțează european, sunt interconectate, iar eșecul privind un obiectiv promis atrage imposibilitatea demarării altora. Fără reformă și amânând investiția, riști să pierzi banii! Dar pentru guvernarea de dreapta aceasta nu ar fi o premieră, ci o modalitate de lucru brevetată în 2 ani de dezastru „impecabil”.
În concluzie, este evident pentru orice elev care face economie la școală că Moody’s nu laudă Guvernul* și ratingul stabil nu este rezultatul unor politici deștepte, strategii de investiții sau perspective de administrare a României care să genereze așteptări miraculoase. Concret, Guvernul României doar se va putea împrumuta, în continuare, în perioada următoare, fără niciun risc suplimentar față de sumele luate până acum, ca și când datoria externă totală, care a crescut cu 8,4 miliarde de euro sub guvernarea Cîțu, nu ar fi dus deja România pe marginea prăpastiei*...
Vocevoce proprie
Marker
Cadru
Justificarea este ancorată în critica intereselor politice ale coaliției de guvernare (dreapta).
„Fanfaronada dreptei nu mai are niciun fel de limită!”