Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 mai 2022
Declarații politice · adoptat
Natalia-Elena Intotero
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată mixtă · poziţional
- Voce
- —
Discurs
„Războiul de la graniță și viitorul energetic al României”
Pe lângă îngrijorările privind securitatea noastră, invazia din Ucraina ne-a obligat să regândim modul în care privim dimensiunea energetică regională. România se află într-un punct de cotitură. Însă nu suntem singuri. Multe state membre ale Uniunii Europene, independent, dar și prin abordări comune, caută noi direcții pentru a-și asigura nevoile energetice acum și pe viitor.
Noi suntem un caz fericit. Prin bogățiile sale naturale, România își asigură o bună parte din nevoile sale energetice. Ultimele date publicate de Comisia Europeană arată că pentru 2020 gradul de dependență energetică – petrol, gaze, cărbuni etc. – al României era de 28%, față de o medie a UE de 57%.*
Îmbucurător este că există și noi perspective. Resursele de gaze din Marea Neagră reprezintă o imensă oportunitate pentru ca România să fie în continuare independentă energetic, dar și pentru venituri suplimentare la bugetul de stat și crearea de locuri de muncă.*
La mijlocul lunii aprilie liderii coaliției de guvernare au depus în Parlamentul României Proiectul Legii offshore, care asigură independența energetică a României. Totodată, Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, a semnat ieri, 3 mai 2022, contractul de vânzare-cumpărare a tuturor acțiunilor emise de ExxonMobil, care deținea 50% din drepturile perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. Primele gaze vor fi extrase în 2026.