Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 martie 2022
Declarații politice · adoptat tacit
Călin-Ioan Bota
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · poziţional
- Voce
- voce proprie
Discurs
„Războiul din Ucraina – test pentru solidaritate”
În Maramureș, județul pe care îl reprezint în Parlamentul României, trăiește cea mai mare comunitate de ucraineni din România, peste 30.000 de cetățeni, în jur de 7% din populația județului. Cei mai mulți sunt, desigur, în Maramureșul istoric, unde avem și Liceul „Taras Șevcenko” din Sighetu Marmației, dedicat minorității ucrainene, limba de predare fiind ucraineana.
Ucrainenii din Maramureș, prietenii mei de pe Valea Ruscovei și din zona Sighet, sunt oameni pașnici, gospodari*, respectă și iubesc România, dar poartă în ei și dorul după prietenii și rudele lor de peste Tisa, din Ucraina. Zilele acestea, dorul lor este amestecat și cu teama pentru viața lor, pentru siguranța lor.
Rusia a atacat militar Ucraina, încălcând suveranitatea țării, integritatea ei și toate principiile de drept internațional la care ne raportăm în relațiile dintre state. În Ucraina cad bombe, oamenii fug din orașe și sate, lăsând în spate agoniseala lor de o viață. Sunt imagini puternice, emoționante, imagini care ne dau fiori și ne duc cu gândul la cele mai negre perioade din istorie.
Uitându-ne la ce se întâmplă zilele acestea în Ucraina, să ne gândim că am putea fi exact în aceeași situație, dacă nu am fi aderat la NATO, la Uniunea Europeană. Agresivitatea Rusiei nu se manifestă doar în raport cu Ucraina. Rusia privește întreg blocul nord-atlantic ca pe un dușman și se manifestă în consecință.
Suntem norocoși că în urma eforturilor comune, făcute de toate partidele politice, România a aderat oficial la NATO în 2004, iar apartenența noastră la această organizație ne oferă astăzi toate garanțiile de securitate de care avem nevoie pentru a ne simți în siguranță acasă.
Ucrainenii nu au avut șansa noastră, au depins mulți ani de Moscova, au avut mulți lideri politici legați de Kremlin, dar aspirațiile cetățenilor ucraineni sunt aceleași cu ale noastre.