Monitorul Oficial·Partea II·3 octombrie 2005
other · respins
Székely Ervin Zoltán
Discurs
Referitor la interpelarea dumneavoastr„ privind subfinan˛area sistemului sanitar, drepturile persoanelor
MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 130/3.X.2005 asigurate ∫i acordarea medicamentelor compensate de la nivelul jude˛ului Timi∫, v„ comunic„m urm„toarele:
— actuala insuficien˛„ a fondurilor Ón s„n„tate, resim˛it„ la nivel na˛ional, Ó∫i are originea Ón datoriile mari acumulate de spitale pe parcursul ultimilor ani, care nu au fost achitate la timp ∫i care greveaz„ profund bugetul s„n„t„˛ii pentru anul 2005;
— pachetul de servicii oferit popula˛iei, care include un num„r important de teste diagnostice ∫i tratamente, referitor la acest aspect vom explica mai jos Óntreaga problematic„ privind costul pachetului de servicii medicale suportat de Fondul de asigur„ri sociale de s„n„tate;
— num„rul foarte mic de persoane care contribuie Ón acest moment la Fondul de asigur„ri sociale de s„n„tate, aproximativ 4 milioane, fa˛„ de cei aproximativ 22 de milioane de beneficiari. Astfel, Ón conformitate cu prevederile Ordonan˛ei de urgen˛„ a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea ∫i func˛ionarea sistemului de asigur„ri sociale de s„n„tate, îAsigura˛ii beneficiaz„ de un pachet de servicii medicale de baz„, servicii medicale acordate Ón mod echitabil, nediscriminatoriu oric„rui asigurat“.
Totodat„, prin Ordonan˛a Guvernului nr. 42/2005, au fost suplimentate cheltuielile bugetului fondului de asigur„ri sociale de s„n„tate pe anul 2005 la Capitolul 6216 — îServicii medicale ∫i medicamente“ pentru îPlata arieratelor la medicamente acordate asigura˛ilor Ón tratamentul ambulatoriu ∫i spitalicesc“.
Œn ceea ce prive∫te eliberarea medicamentelor cu ∫i f„r„ contribu˛ie personal„, Ón conformitate cu prevederile legale Ón vigoare, farmaciile au obliga˛ia de a afi∫a la loc vizibil, Ón farmacie, pentru informarea asigura˛ilor, num„rul de telefon telverde al Casei de Asigur„ri de S„n„tate cu care aceasta se afl„ Ón rela˛ii contractuale, precum ∫i valoarea contractului defalcat pe luni, Óncheiat cu Casa de Asigur„ri de S„n„tate, iar la data de 15, respectiv 30 a fiec„rei luni va afi∫a valoarea eliberat„ pentru prima, respectiv a doua jum„tate a lunii. De asemenea, fiecare cas„ de asigur„ri de s„n„tate afi∫eaz„ zilnic pe site-ul propriu lista farmaciilor cu care se afl„ Ón rela˛ii contractuale.
V„ mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.