Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·7 noiembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · respins
Daniel Chițoiu
Discurs
Referitor la majorarea cuantumului, am modificat numai cuantumul amenzilor, așa cum....
economic, astfel încât să reducem și să combatem corupția din sistemul fiscal.
În ce privește majorarea cuantumului minim al amenzii, la unele contravenții s-a majorat acest cuantum minim, mai ales legat de declararea obligațiilor, deoarece noi trebuie să avem o evidență foarte clară, mai ales că, în ultimul timp, marea majoritate a agenților economici ne solicită certificate de obligații fiscale, iar noi, tot prin actuala legislație, la solicitarea atât a mediului de afaceri, cât și a Parlamentului, am redus perioada maximă de eliberare a acestui certificat de obligații fiscale. Or, noi, neavând o evidență corectă și clară, nu putem să eliberăm un certificat de obligații fiscale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.