Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2005
other · respins
Bogdan Olteanu
Discurs
Referitor la Óntrebarea dumneavoastr„ cu privire la g„urile negre mo∫tenite de la Guvernul N„stase, preciz„m: Guvernul pe care domnul C„lin Popescu T„riceanu Ól conduce nu ∫i-a propus s„ invoce ca argument greaua mo∫tenire l„sat„ de fostul Executiv.
Din p„cate, Ón economia rom‚neasc„ s-au produs derapaje ale c„ror efecte, Óns„, nu pot fi neglijate sau negate, dar, fiindc„ v-a˛i referit Ón Óntrebarea dumneavoastr„ la g„urile negre din economie, trebuie s„ v„ prezent„m o serie de date ∫i ac˛iuni Óntreprinse de fostul Executiv care au afectat negativ bugetul de stat. O parte din ele au avut considerente electorale, iar altele au fost Ón beneficiul clientelei politice.
Concret, din ra˛iuni electorale, au fost m„rite salariile peste limitele pe care le putea suporta economia rom‚neasc„ ∫i care fuseser„ convenite cu Fondul Monetar Interna˛ional.
O parte din cre∫terile salariale acordate de fostul Guvern anul trecut, dup„ luna octombrie, nu au fost incluse Ón bugetul pentru 2005. Aceast„ sum„ este de
Doar ceea ce ne-a Óntrebat domnul senator Funar, dar s„ream peste unele dintre paragrafe.
Derog„rile Cabinetului N„stase de la angajamentele economice asumate au determinat un gol semnificativ la bugetul de stat, pe care economia nu-l putea suporta f„r„ ajust„ri suplimentare. f nem s„ subliniem c„ asemenea derapaje au avut efecte la buget mai mari dec‚t cele generate de introducerea cotei unice de impozitare. La aceste aspecte se adaug„ deficitul balan˛ei comerciale de 7 miliarde euro ∫i deficitul de cont curent, cu aproximativ 1% mai mare dec‚t cel preconizat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.