Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 septembrie 2015
procedural · respins
Ioan Chelaru
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Mulțumesc.
Eu vreau să vă aduc la cunoștință că în fiecare dimineață se face o verificare a sistemului electronic. Dimineață funcționa.
Doamna Anghel, nu-i nevoie să țineți cinci minute mâna ridicată. V-am văzut de la început. Îmi permiteți să spun și eu două cuvinte? Dacă-mi permiteți. Dacă nu, nu mai spun nimic. Păi...
În aceste condiții, având în vedere că astăzi este ședință de plen și urmează trei zile în care nu este ședință de plen, l-am ruga pe secretarul general al Senatului ca tot personalul tehnic să se concentreze, să nu mai avem probleme cu votul. Într-adevăr, este un pic jenant, aveți dreptate, sunt de acord că trebuie să corectăm lucrurile din mers. Sper să nu fie o chestiune gravă, care să însemne pentru Senat costuri și, de săptămâna viitoare, să avem votul electronic în condiții foarte bune.
Dacă astăzi nu va funcționa, am să vă rog încă o dată să fiți de acord să votăm prin ridicare de mâini. O să fie mai dificil pentru secretarii Senatului, care vor trebui să numere, dar asta este.
Doamna Anghel, vă rog, microfonul 3.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.