Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 septembrie 2010
Declarații politice
Adriana Diana Tușa
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## „Reforma à la Boc”
Declarația mea politică de astăzi se dorește a fi un semnal de alarmă pentru cei responsabili de buna administrare a sistemului sanitar din România.
Efectele dramatice ale celor doi ani de guvernare PDL ne demonstrează încă o dată că lipsa profesioniștilor este una dintre marile hibe ale actului guvernamental. Din păcate, e lesne de constatat faptul că Guvernul Boc a reușit ceea ce niciun guvern postdecembrist nu a reușit: să îi scoată pe români în stradă, cum de altfel s-a și întâmplat ieri la Brăila, în curtea Spitalului Județean de Urgență, unde angajații, speriați de reducerea drastică a salariilor, au ieșit să protesteze în fața spitalului.
Îi înțeleg și sunt alături de ei, cu atât mai mult cu cât m-a indignat modul incalificabil în care au reacționat angajații firmei ce asigură paza spitalului, ajungându-se până la a se folosi spray-uri lacrimogene împotriva angajaților. Se pare că se uită faptul că acești oameni au familii acasă care trebuie întreținute, au rate la bănci care trebuie plătite, au copii de trimis la școală și statul nu mai plătește nimic, iar când ești anunțat că salariul îți va scădea cu 60-70%, asta după ce ți-a mai fost scăzut deja cu 25%, într-adevăr, te apucă disperarea.
Acesta este rezultatul mult doritei descentralizări și al reformei mult lăudate de domnul Boc: transferul pe genunchi, fără fondurile aferente, al spitalelor către autoritățile locale.
În luna iulie, de exemplu, Casa Națională de Sănătate a transferat Spitalului Județean din Brăila 50 de miliarde. În condițiile în care 49 de miliarde merg la plata salariilor, alte 3-4 pe produse medicale, alte câteva pe medicamente, altele pe întreținerea aparaturii și altele pe utilități și hrana pacienților, cum poți să asiguri serviciile medicale de calitate de care vorbea domnul Boc?
În aceste condiții nu trebuie să ne mai mire faptul că oamenii aleg să iasă în stradă ca să își reclame drepturile. Disperarea oamenilor este de înțeles în condițiile în care, pe bună dreptate, majoritatea românilor sunt convinși de faptul ca România se îndreaptă într-o direcție greșită.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.