Vasile Popeangă

## „Reforma în justiție sau țara dosarelor penale”

După douăzeci de ani de capitalism postcomunist în România, am reușit să ajungem – grație atâtor legi făcute la normă, pe genunchi și cu colțul minții – poporul cu cele mai multe dosare penale pe cap de locuitor – nu mai puțin de 1,4 milioane dosare la aproximativ 17 milioane de justițiabili!

Dileala se maximizează dacă luăm în calcul și cele 140 de legi care reglementează activitatea justiției, și plecările din sistem fără reangajarea altui personal care să asigure celeritatea atât de legală și obligatorie în actul de justiție, și plictiseala judecătorilor cu state vechi, și angajarea de noi judecători, dar care nu știu carte, și corupția din sistem pentru care justiția românească a devenit notorie în Europa, și actele normative care se bat în cap unele cu altele, și presiunea politicului asupra actului de justiție, și lista ar putea continua până în ajunul Paștelui!

Și uite așa a devenit România țara cu cele mai multe infracțiuni pe cap de locuitor! Să asculți muzică e o infracțiune, că sigur se va găsi cineva care să demonstreze că ești un bandit de pirat mai dihai decât Barbă Neagră și că trebuie să înfunzi pușcăria! Să nu plătești taxele și impozitele din același motiv atât de invocat de puterea portocalie – Nu-s bani! – e iarăși un motiv să staționezi câțiva ani, pe cheltuiala statului (același stat care n-are bani!), într-o garsonieră prevăzută cu gratii.

Un stat care devine, pe zi ce trece, tot mai polițienesc, în care numărul celor cu bulanu-n mână și al celor cu ochi albaștri e de câteva ori mai mare decât pe vremea împușcatului, numai stat democratic nu se mai poate numi. Un stat care, pe zi ce trece, devine tot mai represiv, însă care n-are și pentru omul de rând o justiție accesibilă și competentă. Iar creșterea numărului de procurori nu este o soluție.

Sistemul actual nu mai funcționează, necesitând de urgență modificări legislative de substanță, inclusiv cu referire la canalizarea resurselor investigative spre dosarele de importanță deosebită, renunțându-se la metoda risipirii fondurilor pentru motivația NUP-urilor. Poate nici apariția Curții cu Juri n-ar fi o idee rea, ajutând astfel rapiditatea și corectitudinea proceselor. Poate unificarea și corelarea legislației ce coordonează activitatea în justiție ar fi o altă idee folositoare. Poate înăsprirea legilor punitive la adresa erorilor magistraților care se cred mici dumnezei ar fi o idee utilă cauzei justiției!

Poate că dacă justiția s-ar face în numele dreptății, și nu în numele legii ar duce societatea românească pe un drum mai bun, mai corect, mai de normalitate. Dar cine să îndeplinească aceste cerințe ale unei vieți normale, constituționalistul anticonstituțional Boc? Mai bine-și dă demisia decât să realizeze așa ceva...