„Regele Lear și președintele Delir*, cu oastea sa de strânsură”
Atmosfera de discordie promovată de președintele Klaus Iohannis în ultimii cinci ani s-a accentuat în campania electorală. Orice persoană responsabilă va cataloga acest aspect esențial drept o mare pagubă pentru România, atât pentru trecutul apropiat, pentru prezent, cât și pentru viitor. Însă trebuie să subliniez că există speranța că PSD va reuși, în cel mai scurt timp posibil, să-i scape pe români de flagelul austerității de dreapta, iar atitudinea și acțiunile lui Klaus Iohannis și ale liberalilor i-au ajutat indirect pe românii de bun-simț să-și dea seama de micile diferențe dintre regele Lear și președintele Delir*. După ce am avut un președintejucător, apoi un președinte somnoros și absent, continui să cred cu tărie că românii nu și-au mai dorit și nici nu-și mai permit din nou un conducător de paie! Un președinte al cărui discurs sărac în proiecte de țară a ajuns să frizeze de-a dreptul delirul*
, prin repetiția obsesivă a cuvintelor „PSD-iști”, „ciuma roșie” și „PSD”!
Nici liberalii și oastea lor de strânsură *nu fac notă discordantă de la simplitatea discursului toxic al președintelui Iohannis12, ci încearcă cu disperare să acapareze cât mai multe voturi, astfel încât să vopsească din nou în tonurile austerității toată România.
Și, pentru că lupta internă a PNL pentru ros măcar un oscior, dacă nu toată osatura finanțării proiectelor de țară, este atât de captivantă pentru liberali, aceștia au uitat complet de responsabilitatea constituirii bugetului României pentru anul viitor, un alt semn cert că lupul de dreapta și-a schimbat părul, nu și năravul! Și astfel interesele naționale ajung din nou să nu primeze, fiind favorizată lupta pentru putere a președintelui și a camarilei sale*.
Este o realitate că românii trăiesc astăzi mai bine, după toate măsurile luate de Guvernul și majoritatea parlamentară
PSD, respectiv majorarea salariilor, pensiilor și alocațiilor copiilor, îmbunătățirea condițiilor din sănătate și educație, dezvoltarea infrastructurii, stimularea investițiilor, dezvoltarea agriculturii, crearea de noi locuri de muncă, preocuparea față de viitorul tinerei generații. Dacă putem vorbi despre faptul că se trăiește astăzi mult mai bine grație guvernării PSD, nu putem spune același lucru despre viitorul pe care ni-l urzește Iohannis, cot la cot cu „dreapta sa”.
În calitatea mea de vector politic activ, am identificat o problemă majoră, aparent inofensivă, dar care tinde să se generalizeze și să ne afecteze și mai mult viitorul. Odată cu trecerea timpului, din cauza acestor lupte de putere, puse în scenă de șeful statului și „partidul său”, interesul oamenilor pentru exercitarea dreptului de vot, prerogativă universală, garantată de Constituție, a scăzut semnificativ*. În timp ce politicienii de dreapta vor să ne facă să credem că susțin procesul democratic al scrutinului, în realitate, prin acțiunile lor, depun toate eforturile astfel încât votul să nu redevină o responsabilitate pentru fiecare cetățean în parte și o cinste a participării la ordinea socială și la dezvoltarea societății, ci doar prioritatea activului lor de partid, captiv.
Dar noi, social-democrații, ne angajăm în continuare să luptăm împotriva abuzurilor dreptei* și să le arătăm românilor că nu trebuie să se lase înșelați de miraje și să privească în concretul oferit de guvernarea PSD, o guvernare eficientă, ce a adus un trai mai bun pentru întreaga societate.
Trebuie să admitem cu toții că România este saturată de inactivitatea aparatului prezidențial actual, de un președinte absent din viața publică, dar mai mereu prezent în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, fiind plecat în tot soiul de vacanțe exotice. Singura alternativă la stoparea accentuării tragediei naționale de către dreapta o constituie consolidarea democrației*, o continuare a drumului social-democrat de dezvoltare economică și cultivarea grijii față de fiecare cetățean în parte, care se vor realiza doar prin votul cu inima, vot acordat candidatului Partidului Social Democrat, doamna Viorica Dăncilă!
Să nu uitați, dragi români, că Partidul Social Democrat și-a făcut mereu datoria, iar parlamentarii PSD au oferit mereu o alternativă la lupta și egoismul președintelui Klaus Iohannis de a face orice ca să blocheze bunul mers al țării, cu riscul blocării acesteia!
Partidul Social Democrat este, înainte de toate, aproape de oameni și va rămâne așa. Mizele electorale sunt mizele președintelui Iohannis și ale PNL, USR și PMP. Pentru noi, cei de la PSD, rămân importante proiectele pentru oameni, și nu procentele!
Lupta nu s-a terminat pentru PSD! Vom lupta, alături de fiecare dintre dumneavoastră, să restabilim echilibrul democratic în România, pentru viitor! Îndrăzniți să credeți în continuare în PSD! Votați cu inima împotriva urii și dezbinării!12
Marker
Cadru
Justificarea se bazează pe interesele și identitatea politică a grupului (PSD).
„noi, social-democrații, ne angajăm în continuare să luptăm împotriva abuzurilor dreptei”