Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 februarie 2013
committee report presentation · adoptat
Ioan Munteanu
Discurs
„Regionalizarea României”
Regionalizarea României este absolut necesară, chiar dacă ea ar presupune și anumite costuri suplimentare.
Trebuie să se înțeleagă că Uniunea Europeană va aloca fondurile din bugetul 2014–2020 pe acest tip de organizare teritorială, și nu pe cel de până acum. În consecință, regionalizarea este mai mult decât o necesitate, ea este obligatorie. Nu este opțiunea României, ci o realitate incontestabilă, ținând cont că tot mai multe țări europene accesează fondurile sub această formă de organizare administrativă.
Sunt destui politicieni care duc în eroare populația susținând, în mod eronat, că prin regionalizare plata taxelor și a impozitelor, dar și obținerea unor documente oficiale ar impune deplasarea la reședința de regiune. Neadevărat. Din contră, multe dintre atribuțiile care revin acum prefecturii sau consiliului județean vor fi soluționate la nivelul primăriilor sau al consiliilor locale. Mai trebuie spus că, în urma regionalizării, activitatea de la nivelul județelor nu dispare, deci nu este vorba de schimbarea documentelor administrative.
Și eu împărtășesc punctul de vedere al celor care susțin că numărul de regiuni trebuie suprapus pe cele 8 agenții de dezvoltare regională. Orice tip de organizare cu mai mult sau mai puțin de 8 regiuni nu ar duce decât la o dispută aprinsă între actualii lideri județeni, fiecare dorindu-și reședința de regiune cu sau fără argumente.
Ca unul care locuiesc în regiunea Nord-Est, aș propune ca centrul regional să fie stabilit în municipiul Roman. Argumentul forte pentru această propunere îl constituie faptul că 5 dintre cele 6 județe (Iași, Suceava, Botoșani, Vaslui, Neamț) sunt obligate să traverseze acest municipiu, iar cel de-al șaselea, Bacăul, aflat la mică distanță, beneficiază de o infrastructură bună până la Roman (E85, 4 benzi).
În ceea ce privește alegerea organelor de conducere de la nivel regional, sunt convins că singura modalitate ar fi prin participarea la vot a tuturor aleșilor locali (consilieri locali și județeni, primari și președinți ai consiliilor județene). Concret, în regiunea N-E ar participa la luarea deciziilor aproximativ 7.300 de aleși locali și județeni. Rezonabil, nu?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.