Elena Stoica

„Reînvățarea bunului-simț”

Odată cu progresul incredibil al tehnologiei și cu depășirea secolului vitezei, românii, noi, cu toții, ne îndepărtăm tot mai accentuat de preceptele sănătoase de odinioară.

La prima vedere, ar putea fi hilar să abordezi un subiect aparent fără nicio legătură cu politica. Mă opresc însă la abordarea vieții de tip nou a românilor, pentru că ea are, indiferent de diferențe, mai multe tangențe cu viața politică decât ne-am imagina aparent.

În prezent, oamenii suferă de boala stresului, un flagel care acaparează viețile tuturor, în egală măsură. Stres, stres, stres și iar stres! Dacă întrebi, toată lumea are o explicație. Loc de muncă, șomaj, probleme diverse, pierderi, boală, căsătorie, divorț, concediu, viață, într-un cuvânt totul se traduce prin stres. Practic, suntem stresați că existăm! Stresul este realmente un flagel recunoscut ca atare de către specialiști, de pe urma căruia pot apărea complicații privind starea de sănătate și climatul emoțional al omului, de natură a ne afecta mult mai grav decât suntem tentați să credem.

Întrebarea care trebuie pusă este una relativ simplă: de ce suntem stresați? Sau, mai corect spus, de ce suntem stresați acum și nu am fost stresați în vremurile trecute, când parcă, subjugați de comunism, aveam fiecare dintre noi mult mai multe lipsuri: libertatea, libera circulație, dreptul la expresie și de a spune ce gândim și câte și mai câte. Paradoxal, atunci nu se cunoștea această boală a stresului. Culmea, oamenii erau mult mai liniștiți, optimiști și încrezători. Acum, în zilele noastre, după ce am trecut și de secolul vitezei, nu ne mai putem imagina viața fără calculator, laptop, telefon inteligent, acces la orice informații dorim și de oriunde din lume, rețele de socializare, aplicații, softuri și multe alte cuceriri ale științei și tehnicii. Suntem dependenți de aceste „jucării”, care însă sunt zadarnice când vine vorba de întoarcerea la origini, la geneză, la Dumnezeu...

Nu mă pot erija într-un specialist, dar cred că există câteva explicații corecte din punct de vedere logic, trăite de mine de-a lungul timpului. În primul rând, este vorba de educație. Pe vremurile acelea hulite, nu exista copil care să nu meargă de mic la slujbă, în sfânta biserică, cel puțin duminica. Atunci, toată lumea știa să spună cele trei expresii magice, pe nedrept uitate acum, în mileniul avangardist al modernismului: „poftim”, „te rog” și „mulțumesc”. Tot atunci, dacă greșeam, ne era ușor să spunem „scuză-mă” sau „te rog să mă ierți”, fără să te simți în inferioritate că ai recunoscut un adevăr. În vremurile nu de foarte de mult, copiii învățau rugăciunile așa cum învață cei de azi jocurile pe calculatoare și console de ultimă generație... Erau multe îngrădiri și restricții, dar cu siguranță era mai ușor și mai sănătos de trăit, mai ales la țară, unde s-a născut veșnicia; sper să nu dispară...