Radu Stroe

„Remanierea guvernamentală față cu criza”

Recenta reconfigurare guvernamentală a consfințit, într-un ambitus temporar relativ mic, al cincilea guvern condus de Emil Boc. Remanierea, în sine, este un act constituțional, legitim, dezirabil atunci când situația o impune. Așa cum am văzut, covârșitoarea majoritate a celor numiți în noul Cabinet Boc V nu au o imagine bine structurată, sunt chiar

necunoscuți, aleși parcă din garnitura de rezervă a partidului. Și, cel mai rău, acest lucru se întâmplă în contextul în care România alunecă fără oprire pe toboganul crizei, iar țara este afundată într-o datorie fără precedent.

Ca și cum toate acestea nu ar fi de ajuns, președintele Traian Băsescu declara, după întâlnirea cu șeful FMI în România, Jeffrey Franks, că este de văzut „dacă soluția potrivită este să extindem acordul existent sau să avem un alt acord preventiv”. Întrebarea-cheie este dacă acest împrumut va fi folosit pentru investiții care, la rândul lor, să genereze creștere economică. Dacă nu, pe principiul bulgărelui de zăpadă în rostogolire, va fi nevoie de alte și alte împrumuturi, cu consecințe catastrofice pentru viitorul țării. Vecinii noștri de peste Dunăre, bulgarii, au declarat că ei nu mai au nevoie de vreun împrumut, Executivul bulgar luând la timp măsurile necesare.

Pe premierul Emil Boc și pe președintele Traian Băsescu îi auzim clamând numai cuvântul „austeritate”, austeritate pe toate planurile, nicidecum vreun plan fiabil de relansare economică care să facă posibilă o întrezărire a speranței. Nu numai că deriva socială, asociată austerității, nu a putut fi domolită, dar până la sfârșitul anului se vor mai face încă 63.600 de concedieri, „aproximativ jumătate din totalul anunțurilor de restructurare făcute în spațiul Uniunii Europene”.

Economistul Joseph Stiglitz atrăgea atenția că „promovarea măsurilor de austeritate reprezintă un pariu greșit al guvernelor europene”.

Sufocarea populației și a agenților economici prin impozite și taxe din ce în ce mai împovărătoare, lipsa de interes și fonduri cu care se confruntă agricultura (unul din domeniile care ar fi contribuit major la redresarea economică prin potențialul existent), degradarea majoră a învățământului și a sănătății, incapacitatea atragerii fondurilor europene, toate acestea fac din România o țară cu prezent și viitor incert. Mai mult ca oricând, România ar fi avut acum nevoie de somități recunoscute, de profesioniști capabili și responsabili.

Schimbarea la față de conjunctură a eternalizatului Guvern Boc nu face decât să confirme teoria maioresciană a formelor fără fond.