Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 mai 2011
other · respins
Toader Mocanu
Discurs
## **Domnul Toader Mocanu:**
Domnule președinte, Domnule ministru,
Stimați colegi,
Aș dori să fac o referire în special la colegii senatori din cadrul Uniunii Social-Liberale și vă invit să fim realiști. Vă invit pe dumneavoastră să fim realiști. În orice tip de acțiune politică este loc de mai bine. Cred că este momentul ca și dumneavoastră să puteți conchide, să puteți gândi și să putem proceda așa.
De aceea, orice contribuție, inclusiv din partea opoziției – ceea ce spusesem –, cu cât este mai constructivă și în favoarea acțiunii și categoric în favoarea imaginii României pe plan extern, cu atât mai mult este bine-venită, iar asta cu atât mai mult cu cât comisii parlamentare cu un rol important în promovarea politicii externe a României sunt conduse de colegi din opoziție.
Și aici aș aminti Comisia pentru politică externă, condusă, de altfel destul de bine, de domnul senator Titus Corlățean, și Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, condusă de domnul senator Teodor Meleșcanu. Am exemplificat cele două cazuri, de altfel.
Nu se pot plânge cei doi președinți de comisii că au avut o relație sau o colaborare nefuncțională, atât cu Ministerul Afacerilor Externe, cât și cu Ministerul Apărării Naționale, în speță cu ministrul administrației și internelor.
Ceea ce am auzit astăzi, din păcate, nu este decât o suită de declarații iresponsabile și nerealiste. O serie de afirmații lipsite de respect față de instituțiile statului, căci de multe ori a fost invocat acest lucru: instituțiile statului. Și chiar dumneavoastră, în luările de cuvânt, ați precizat că trebuie să fie respectate instituțiile statului, trebuie să fie puternice și, categoric, trebuie să-și facă datoria față de cetățeanul român.
Colegii din opoziție știu foarte bine că nu asta este realitatea, că Ministerul Afacerilor Externe și celelalte instituții ale statului își fac treaba, ministrul Baconschi fiind un ministru apreciat la nivel european.
Așa cum subliniam mai înainte, această moțiune este un exemplu clar al demagogiei și ipocriziei de care dă dovadă opoziția atunci când nu are argumente în lupta sa politică. Avem în vedere aici, practic, o declarație – din păcate, și în opinia mea, aș putea să spun, ușor nefericită – de la Convenția Națională a Partidului Democrat Liberal și v-ați agățat de această declarație și ați făcut tot tam-tamul și subiectul dezbaterii acestei moțiuni, de altfel, punctul de pornire al acestei moțiuni.
Pe scurt, mă voi referi la câteva aspecte pe care le cunosc direct, ca membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, precum și ca membru al Grupului parlamentar de prietenie cu Franța.
Cel mai fierbinte subiect aflat acum în dezbatere este aderarea la Spațiul Schengen. Țara noastră a parcurs până acum un proces dificil de evaluare tehnică, proces, de altfel, încheiat în decembrie 2010. Toate rapoartele de evaluare au arătat fără echivoc faptul că România îndeplinește toate criteriile stabilite și că este pregătită să adere la Spațiul Schengen.