George Crin Laurențiu Antonescu

## **Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:**

Stimați colegi, Domnule ministru,

„Hristos a înviat!”

Spre deosebire de doamna senator Lia Olguța Vasilescu, care are dreptate, zic și eu, într-o vervă polemică...

De ceva vreme încoace, în fiecare an, de Paște, sub influența mesajului pascal, îmi propun să privesc cu drag un pedist. Îmi aleg așa, în fiecare an... Nu, nu mi-e ușor, din motive care nu scapă nimănui.

Iată că, acum, discutând această moțiune, nimerindu-ne pe aici la începutul Săptămânii Luminate am zis: de ce nu dumneavoastră? Un pedist, orișicât, mai proaspăt, ceva mai puțin vinovat de toate relele pe care le știm, un pedist ingenuu, în mod evident, dotat cu o agerime care nu-i foarte des răspândită nici în PD și nici în altă parte, cu colaboratori pe care, sincer, îi stimez și în a căror bună-credință, ca și în buna-credința a dumneavoastră, până la alte probe contrarii, cred.

Am urmărit prezentarea dumneavoastră ca și cum nu ați fi fost un pedist. Exercițiul meu nu a putut ajunge la bun sfârșit din câteva motive, și ceea ce îmi îngădui acum să spun, domnule ministru, pentru că, într-adevăr, conduceți un minister de foarte mare importanță și, deși eu nu sunt nici în încântarea aproape mistică a unor colegi de-ai dumneavoastră – și nu cred că puteți singur reforma învățământul românesc –, nu sunt nici în disperarea altor colegi de-ai mei – nici nu-l puteți distruge singur, cât a mai rămas –, cred totuși că aveți un rol important și, ca atare, ceea ce vă spun vă spun, la rândul meu, cu bună-credință, pentru că, cine știe?, e Săptămâna Luminată.

Domnule ministru,

Eu vreau să cred și chiar vă cred în anumite pasaje ale discursului dumneavoastră, pasaje frumoase, pure, ca la începutul lumii, în care ne simțim toți tineri și în care înțelegem cum de acum încolo iar începe...

Eu, mai bătrân, mai copleșit de zgura politicii vremurilor diferitelor guvernări, între care și ale noastre, și ale mele, sigur că nu mai pot să am această veselie ca la început de lume, când totul începe ca și cum nu ar fi existat nimic.

Îmi aduc aminte că, de 20 de ani, educația este poligonul, terenul de țintă favorit al demagogiilor noastre. Despre niciun domeniu de activitate nu s-a vorbit mai cu sârg, mai cu emoție, decât despre educație. Nicăieri, cuvântul reformă, mitologia reformei n-a înflorit mai puternic decât aici, în domeniul educației. Am un soi de junghi de neîncredere, un soi de crispare când aud că iar vine una.

Necazul dumneavoastră, domnule ministru, în sensul credibilității, care e necesară oricărui reformator, mai ales în educație, se numește – ca și al nostru, e un necaz național, temporar, dar național – Emil Boc.

Domnul Emil Boc vă face două necazuri mari dumneavoastră.

Unul, că – dacă nu știați, vă asigur și eu că așa e, cum spune doamna ministru Andronescu – ați preluat ministerul de la ministrul educației interimar Emil Boc.