„Respingerea Legii amnistiei și grațierii, un pas important către o societate echitabilă”
Spuneam în intervenția de săptămâna trecută despre nevoia urgentă de respingere a Legii amnistiei și grațierii. Iată că acest lucru s-a înfăptuit, iar această lege rușinoasă inițiată de PSD a fost respinsă definitiv.
Nu pot să nu uit însă că a fost nevoie de valul răcoritor al mobilizării covârșitoare a românilor la vot și tragerea semnalului de alarmă pentru ca PSD să renunțe o dată pentru totdeauna la acest vis al penalilor. Probabil că, în lipsa acestui șoc, aducerea acestui proiect pe ordinea de zi în vederea respingerii nu ar fi fost posibilă, în ciuda insistențelor parlamentarilor Grupurilor reunite ale PNL și PDL.
Rușinea nu va putea fi spălată așa ușor, avem nevoie să mergem până la capăt cu acest proces de desprindere de trecut, un trecut în care privilegiul imunității era al celor fărădelege, un trecut în care demnitarii corupți erau mai presus de lege. Pentru a curăța clasa politică de aceste metehne cred că e nevoie să mergem mai departe de atât și să aducem serios în discuție ridicarea definitivă a imunității miniștrilor și parlamentarilor. În momentul de față, foștii miniștri nu pot fi anchetați sau reținuți fără avizul Camerei. Mă întreb: oare de ce avem nevoie de astfel de avize, când toți trebuie să fim egali în fața legii, indiferent că suntem miniștri, procurori sau simpli funcționari?
Evident, eliminarea acestor imunități va necesita timp și chiar o revizuire a Constituției, care are în vedere imunitatea.
De altfel, președintele ales al românilor a declarat că dorește să renunțe la imunitatea președintelui. Este un prim semnal de însănătoșire a clasei politice.
Din nefericire, ultima formă de revizuire a Constituției nu a adus soluții pentru problema imunității, ci, dimpotrivă, a amplificat-o. Astfel, propunerea de revizuire a Constituției prevedea că toți miniștrii, parlamentari sau nu, vor putea fi cercetați penal numai cu avizul Camerei Deputaților și al Senatului în ședință comună. În condițiile în care, conform textului constituțional în vigoare, miniștrii parlamentari au nevoie de aviz de la Camera din care făceau parte, iar cei care nu sunt parlamentari au nevoie de aviz din partea președintelui țării, această modificare ar fi întărit imunitatea parlamentarilor, fiind necesar avizul celor două Camere, în loc de cel al unei singure Camere.
Absurdul situației face ca această modificare să fie interpretată ca neconstituțională de către Curtea Constituțională, prin interpretarea imunității ca un drept cetățenesc. Astfel, Curtea Constituțională a constatat că modificările articolului care vizează imunitatea, respectiv modificarea alin. (2) și abrogarea alin. (3) ale art. 72 din Constituție, „sunt neconstituționale, deoarece au ca efect suprimarea unui drept fundamental al persoanei care ocupă o demnitate publică, încălcându-se astfel limitele revizuirii prevăzute de art. 152 alin. (2) din Constituție”. Conform acestui alineat (2), „nicio revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor sau a garanțiilor acestora”.
Consider că este nevoie de o reanalizare serioasă a acestor argumente și o readucere în discuție a conceptului imunității. Nu consider că imunitatea este un drept fundamental sau o libertate cetățenească, ea este un privilegiu acordat demnitarilor, care, după cum am văzut, nu produce deloc efecte sănătoase. În loc să aducă o mai bună funcționare a Parlamentului și a altor instituții, prin protecție suplimentară acordată legiuitorilor, a dus la decredibilizarea puternică a acestora. Nu întâmplător, conform unui sondaj dat publicității în luna septembrie (INSCOP) a acestui an, Parlamentul este pe penultimul loc la încrederea în instituții, cu doar 15,6% încredere. El a fost depășit doar de partidele politice, plasate pe ultimul loc al clasamentului, cu 10,8% încredere.
Ori admitem că suntem toți egali în fața legii, ori ne compromitem moral și social acceptând o societate a privilegiaților. În acest fel, nu vom putea ajunge niciodată la dezideratul unei lumi echitabile.
Visul penalilor, referitor la amnistiere și grațiere, a luat sfârșit. Haideți să îl înlocuim cu visul nostru, al unei lumi egale în care fiecare răspunde în fața legii pentru faptele sale și plătește reversul acestora.
*
„Republica Moldova a ales să nu privească înapoi și să continue calea spre modernizare și integrare în UE”
Am început săptămâna într-o atmosferă festivă de sărbătoare, prilejuită de ziua de 1 Decembrie. Permiteți-mi să urez și pe această cale la mulți ani românilor de pretutindeni!
Bucuria aniversării Zilei Naționale a României a fost întregită de evenimentele fericite de dincolo de Prut. Frații și vecinii noștri moldoveni au ales să urmeze calea spre Europa, acordând un vot majoritar pentru cele trei partide proeuropene: PLDM, PDM și PL. Conform rezultatelor parțiale, cele trei partide au obținut 55 de mandate de parlamentar dintr-un total de 101. Nu aș putea
să nu menționez că mă bucură enorm faptul că aceste partide au fost alese cu o majoritate covârșitoare de către cetățenii moldoveni care locuiesc în România. PLDM și PL au luat împreună peste 70% pe teritoriul României.
În contextul geopolitic actual extrem de fragil din zona postsovietică, aceste alegeri au fost cruciale pentru viitorul Republicii Moldova. Un pas înapoi, acum, ar fi însemnat întoarcerea în trecut, trecerea în sfera de influență rusă. Odată parte a României dodoloațe, Republica Moldova a ales însă să nu dea înapoi și să se aproprie de Vest.
Începând de acum cinci ani, acest stat și-a accelerat pașii către Europa, către modernitate. Parcursul său din 2009 încoace nu a fost unul ușor. Cu multe momente de cumpănă și situații de instabilitate politică, Moldova a reușit totuși să implementeze o serie de reforme necesare dobândirii statutului de țară asociată statelor europene. Este meritul guvernelor proeuropene, conduse de Vlad Filat și apoi de Iurie Leancă, care au adoptat o serie de măsuri de reformă în domenii precum educație, justiție, organizarea poliției sau infrastructură. Toate acestea au culminat cu semnarea Acordului de asociere cu UE și urmarea noului regim liberalizat de vize. Ratificarea Acordului de asociere de către Parlamentul European cu numai două săptămâni înainte de alegerile de pe 30 noiembrie a fost semnul cel mai evident de recunoaștere a acestor evoluții. Cazul Republicii Moldova este un exemplu de succes al Parteneriatului Estic. Acesta arată că integrarea europeană necesită un angajament continuu și pe termen mai lung, e un maraton, și nu un sprint.
De acum încolo, așa cum afirma și președintele PPE, Joseph Daul, alegerea acestui viitor european le va asigura fraților noștri „...pacea, democrația, prosperitatea, solidaritatea și justiția pentru toți cetățenii moldoveni, fără excepție, deci și pentru minorități. Și aceasta pentru că Europa unește, pentru că Europa nu divizează. Europa protejează și Europa nu amenință.”
Pentru ca aceste lucruri să se înfăptuiască, e nevoie de un consens al partidelor proeuropene. Ele, și mai ales liderii lor, trebuie să treacă peste orgolii și să gândească în termenii interesului național. Ei trebuie să onoreze votul primit pe 30 noiembrie din partea poporului moldovean. Vlad Filat, președintele PLDM, ocupantul locului 2 la aceste alegeri, a anunțat deja că partidul său se va alia cu PDM și PL pentru a forma Guvernul.
România va fi cu siguranță un susținător puternic al Republicii Moldova în eforturile sale de integrare. Cum era și firesc, țara noastră a fost primul stat din UE care a ratificat Acordul de asociere a Republicii Moldova la UE. De asemenea, prima vizită în afara țării a Președintelui ales al României, Klaus Iohannis, a fost peste Prut. Sunt convins că România își va asuma cu toată răspunderea un rol geopolitic mai proeminent în zonă. Este ceea ce așteaptă de la noi, la rândul lor, și partenerii noștri, UE și NATO, care văd în noi un stat cu rol-cheie în întreținerea echilibrului la limita de est a UE.
rezultatul alegerilor prezidențiale. Din păcate, conducerea PNL fie confundă lucrurile, fie nu înțelege rolul Președintelui României. Șeful statului nu este premier, nu se poate substitui acestuia și nu poate impune o direcție de acțiune Guvernului. Este adevărat că Traian Băsescu a reușit să facă acest lucru cu Emil Boc, dar asta nu înseamnă că acest lucru mai trebuie să se producă vreodată.
Este foarte surprinzătoare dorința PNL, exprimată prin intermediul lui Klaus Iohannis, de a prelua puterea în România. În primul rând, o astfel de afirmație trădează adevăratele intenții ale acestui partid și ale celui care a fost ales președinte. Dorința lor nu are nicio legătură cu viitorul României. Acești oameni își doresc doar controlul asupra țării, asupra Guvernului, Președinției și Parlamentului. Pentru ei, binele românilor nu este un obiectiv, ci doar fațada în spatele căreia își ascund pofta de putere.
Aș vrea să le reamintesc românilor că, tot anul acesta, același partid, cu un alt președinte, a fugit cât a putut de tare de responsabilitatea guvernării. Deși prin intermediul USL PNL și-a asumat în 2012 promisiuni importante în fața cetățenilor acestei țări, liberalii au refuzat să-și mai asume responsabilitatea guvernării pe care acum susțin că și-o doresc. Această lipsă crasă de seriozitate și responsabilitate politică nu face altceva decât să producă neîncredere în clasa politică și românii au tot dreptul să se îndoiască de astfel de oameni care consideră Guvernul demn de joaca lor. Astăzi vrem să fim în Executiv, mâine nu mai vrem, iar poimâine ne răzgândim și îl vrem numai pentru noi.
M-aș fi așteptat ca cea mai importantă sarcină pe agenda viitorului președinte să fie stingerea conflictelor din societatea noastră. Campania electorală a acestuia a produs falii importante între români. De-a lungul ei am auzit insulte grave și discriminări nejustificate din partea simpatizanților PNL la adresa celor care și-au exprimat dorința de a-l vota pe premierul Victor Ponta. Klaus Iohannis nu a condamnat niciun moment acest curent și nu pare să aibă de gând să facă ceva în acest sens. Poate dacă s-ar preocupa mai mult de români, și nu de preluarea puterii, ar avea ocazia să ajungă să cunoască realitatea românilor, nu pe aceea pe care i-o expun consilierii sau pe care o vede doar prin prisma celor care l-au votat.
România este a tuturor cetățenilor ei, asta trebuie să conștientizeze Klaus Iohannis și liberalii. Primul lucru pe care trebuie să-l facă acești oameni este să ajungă să înțeleagă nevoile tuturor românilor. Avem un guvern care a obținut performanțe foarte bune până acum. Le cer liberalilor să lase Executivul, condus de Victor Ponta, să-și continue activitatea în interesul românilor și să renunțe la ipocriziile și meschinăriile politice. Am fost votați de cetățeni pentru a le asigura un trai decent și pentru a construi o țară de care să fie mândri. Dacă nu vor acest lucru, îi invit pe liberali și pe Klaus Iohannis să iasă în fața românilor și să-și declare deschis intențiile pentru viitorul acestei țări, pentru că până acum ne-am lămurit că ei vor doar puterea, nu și binele României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.