Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 octombrie 2015
other · retrimis
Augustin Constantin Mitu
Discurs
Revenim la ordinea de zi.
Punctul 2 pe ordinea pe care o aveți, probabil, în față, punctul 1, ca să ne fie mai ușor, Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare.
Declar deschise dezbaterile generale.
Din partea inițiatorilor este cineva?
## Nu este nimeni.
Atunci, dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul Valentin Iliescu. Microfonul 10.
**Domnul Valentin Adrian Iliescu** _– secretar de stat în cadrul Departamentului pentru relația cu Parlamentul_ **:**
## Mulțumesc, domnule președinte.
Bună dimineața, doamnelor și domnilor senatori!
Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea Legii nr. 67/2004, propunându-se completarea birourilor electorale cu reprezentanți ai Grupului parlamentar al minorităților naționale din Camera Deputaților.
Guvernul României nu susține această inițiativă. Are observații majore pe fond, dar argumentul principal pentru care respingem această inițiativă este că nu mai are obiect de reglementare, având în vedere faptul că Legea nr. 67/2004 a fost abrogată de art. 136 al Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale și a Statutului aleșilor locali.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.