Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 noiembrie 2015
procedural · respins
Augustin Constantin Mitu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Revenim la ordinea de zi. Punctul 7 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă privind completarea art. 36 din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic.
Declar deschise dezbaterile generale.
- Dau cuvântul inițiatorului, dacă este prezent. Nu este prezent.
Dau cuvântul reprezentantului Guvernului, domnul secretar de stat Alexandru Oprean, microfonul 9. Vă rog.
**Domnul Alexandru Vasile Oprean** _– secretar de stat în Ministerul Culturii_ **:**
Mulțumesc, domnule președinte. Doamnelor și domnilor senatori,
Pentru acest proiect legislativ, un punct de vedere al Guvernului este în lucru, însă Ministerul Culturii susține forma adoptată în cadrul raportului comun al comisiilor raportoare, considerând demersul legislativ un pas înainte în direcția protejării, conservării și a unei mai bune puneri în valoare a cetăților dacice din Munții Orăștiei, care sunt pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Vă mulțumesc foarte mut.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.