Monitorul Oficial·Partea II·7 iulie 2006
other · retrimis
Sergiu Andon
Discurs
Revin la ideile pe care voiam s„ le spun. Dac„ nu tr„im un cr‚mpei de analiz„ sincer„ a celor Ónt‚mplate, nu vom putea g„si solu˛ia debloc„rii corecte, zic eu, a acestui mic impas. Cum spuneam, tergivers„rile s-au datorat ∫i unor asemenea stratageme, admisibile p‚n„ la un punct.
Deci, p‚n„ aici, mi se pare normal c„ Biroul permanent a analizat stadiul discu˛iei ∫i a luat aceast„ m„sur„ de dinamizare, s„ zic, a dezbaterilor, speriindu-ne cu dezbaterea f„r„ a se fi epuizat analiza Ón comisii ∫i f„r„ finalizarea raportului.
S-a ajuns ∫i la m„sura retrimiterii Ón formul„ restr‚ns„. Aici permite˛i-mi s„-mi exprim p„rerea c„ ar fi o gre∫eal„, pe de o parte, s„ nu trimitem tuturor celor trei comisii sau o gre∫eal„ mai mare, dar mai mic„ dec‚t formula propus„, s„ excludem din perechea de comisii, dac„ se ajunge la concluzia c„ suntem prea mul˛i 70, prea multe trei comisii, tardiv dup„ p„rerea mea, dar, Ón orice caz, s„ se exclud„ Comisia pentru Ónv„˛„m‚nt, tocmai c‚nd dezbaterea a ajuns la capitolul care prive∫te Ónv„˛„m‚ntul. Ar fi ostentativ ∫i cred eu c„, dintr-o dorin˛„ de a sluji democra˛ia, ∫i anume de a promova, de a termina o lege necesar„ privind Statutul minorit„˛ilor, pl„tim, pe de alt„ parte, tribut democra˛iei, elimin‚nd din dezbateri _ex abrupto_ exact comisia care are speciali∫tii ce ar trebui s„-∫i spun„ cuv‚ntul.
Care este deci propunerea mea? Fie, dac„ se r„m‚ne la ideea sugerat„ ∫i de domnul deputat Márton Árpád, c„ 70 suntem prea mul˛i, de∫i eu cred c„ nu num„rul, ci lipsa de voin˛„ ne-a f„cut s„ ne Ómpiedic„m de aceast„ componen˛„ l„rgit„, pentru c„ atunci c‚nd a fost mobilizare s-a putut merge ∫i s-a progresat, iar lucrurile p„reau s„ se dinamizeze…
Dar dac„ totu∫i considera˛i c„ 70, trei comisii, e prea mult, cea care trebuie s„ r„m‚n„ Ón tandem trebuie s„ fie Comisia de Ónv„˛„m‚nt, pentru c„ este exact domeniul ei de reglementare la r‚nd, urm‚nd ca respectiva comisie care se retrage, Comisia juridic„, s„-∫i dea avizul pentru restul textului.
Œntr-o alt„ propunere pe care o sus˛in ∫i a∫ ruga ∫i colegii Partidului Conservator s„ voteze pentru, eu sunt pentru Óntoarcerea la cele trei comisii, cu obligarea birourilor celor trei comisii ca, Ónainte de reluarea dezbaterilor, s„ se reuneasc„, a∫a cum au f„cut la Ónceputul acestei activit„˛i, c‚nd au schi˛at principii de func˛ionare Ón comun a celor trei comisii, iar acum s„ schi˛eze un mic regulament al celor trei comisii _sui generis_ pentru aceast„ dezbatere, regulament care s„ fie adoptat de birourile comisiilor cu majoritate, nu prin consens, ∫i care s„ r„spund„ Ón special la pericolele descomplet„rii cvorumului pe parcursul ∫edin˛ei, pentru c„ asta a fost cauza cea mai frecvent„ de blocare ∫i, de asemenea, a altor probleme litigioase Ón leg„tur„ cu procedura.
Acest mic regulament, pe care de altfel membrii din cele trei comisii l-au revendicat pe parcursul dezbaterilor, ar urma s„ solu˛ioneze, parcurg‚nd stenogramele trecute, procesele-verbale trecute ∫i problemele de procedur„ ridicate Ón diferite momente, s„ le dea r„spuns ∫i pe aceast„ cale s„ se dinamizeze dezbaterile, inclusiv descuraj‚nd absenteismul.