Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2015
Informare · adoptat tacit
Ludovic Orban
Discurs
În primul rând, partidul din care facem parte se numește Partidul Național Liberal, iar grupul parlamentar este Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.
Numărul doi: într-adevăr, există o hotărâre a Curții Constituționale, nr. 148 din 21 februarie 2007, care spune că sunt constituționale prevederile art. 157 alin. (2) din Regulamentul Senatului referitoare la moțiuni simple, în măsura în care adoptarea unei moțiuni simple de către Senat nu îl obligă pe prim-ministru să propună revocarea unui membru al Guvernului a cărui activitate a făcut obiectul unei moțiuni. Deci noi nu am solicitat premierului să o revoce pe doamna Rovana Plumb, ci am spus simplu că așteptăm demisia și a Rovanei Plumb, și a premierului, în mod evident.
Trei. Îmi place să primesc critici care într-adevăr sunt temeinice. Dar vă rog, stimați colegi, să vă uitați în sală și veți vedea că, la ora actuală, din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal sunt în sală 50 de deputați, în timp ce din partea tuturor celorlalte grupuri nu sunt 50 de deputați. Sigur că așa va arăta viitorul acestui Parlament, cu o majoritate din partea Partidului Național Liberal.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.