Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 iunie 2013
final vote batch · respins
Nicolae Ciprian Nica
Discurs
Revizuirea Constituției este un deziderat, dar și o necesitate a poporului român în vederea asigurării unei dezvoltări economice, sociale și spirituale a României.
În acest sens, discuțiile legate de prevederile ce trebuie să le conțină noua Constituție trebuie tratate cu maximă seriozitate și, pe cale de consecință, Legea fundamentală a statului trebuie să conțină doar acele drepturi și idei politice pe care statul se întemeiază, pentru a fi cu adevărat și eficientă.
În calitate de membru în Comisia comună de elaborare a propunerii legislative de revizuire a Constituției am auzit și am analizat o multitudine de propuneri privind reglementările din Legea fundamentală.
Astfel, consider că e necesar să facem precizarea că o serie de propuneri, cum sunt cele legate de căsătorie, nu au ce căuta în Constituția unui stat. Căsătoria în țara noastră este deja reglementată de Codul civil, iar dacă vreodată se va dori schimbarea unor prevederi privind căsătoria, va fi necesară modificarea legii, dar nu Constituția.
Consider că prima regulă pentru ca o Constituție să fie funcțională, ea trebuie să fie suplă, iar din acest motiv procesul revizuirii trebuie tratat cu maximă seriozitate și nu transformat într-un show TV.
Și eu, personal, am făcut propuneri vizavi de prevederile constituționale, însă trebuie să ținem cont de faptul că există în România și legi organice.
Modificarea Constituției trebuie să prevadă mai multe drepturi pentru cetățenii români, nu să le îngrădească pe cele deja existente. Viețile cetățenilor trebuie protejate, trebuie responsabilizate mai mult autoritățile locale.
O altă prevedere pe care o consider necesară face referire la menționarea în preambulul Constituției a faptului că poporul român este un popor creștin.
Consider că toate propunerile care pot fi introduse în Legea fundamentală a României trebuie analizate cu maximă seriozitate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.