Petre Roman

Revoluþia Românã din Decembrie 1989 a început ca o revoltã a românilor împotriva lipsei de libertate. În acelaºi timp, revolta a fost împotriva abuzurilor ºi privilegiilor puterii comunist-ceauºiste, care considera ca normalã împãrþirea românilor între stãpânitorii ce reprezentau partidul unic ºi restul Ñ cei ce trebuiau sã se mulþumeascã, în fiecare ceas al vieþii lor, cu ceea ce le dãdeau stãpânii.

Ce s-a schimbat azi, dupã 13 ani? Mult, foarte mult ºi încã prea puþin!

Subordonarea mincinoasã, umilitoare ºi nedreaptã a oamenilor de regimul dictatorial s-a prãbuºit. Democraþia româneascã este o realitate viabilã. ªi totuºi, este prea puþin. Vremurile noastre sunt grele pentru oameni. Nedreptatea, nepãsarea, corupþia dominã þara.

Revoluþia Românã a însemnat ºi capacitatea românilor de a învinge sentimentul înfrângerii. Din pãcate, azi a reapãrut o culturã a înfrângerii, sentimentul de umilinþã, de neputinþã. Punctul final al Revoluþiei Române nu poate fi acela în care ne gãsim acum. Sã nu uitãm, cei ce s-au jertfit în Revoluþie au avut un ideal Ñ libertate ºi dreptul la o viaþã mai bunã.

În Revoluþie, ºi imediat dupã aceea, am dorit sã fim revoluþionari paºnici. Apoi am dorit sã fim reformatori lucizi. Paºnici, pentru ca schimbarea sistemului sã nu atace vieþile oamenilor. Lucizi, pentru ca noul sistem sã fie bine înþeles de oameni ºi construit de ei.

România a avut de ales între o reformã cu socialism, desigur, socialismul mafiotic, ºi o reformã pentru economia de piaþã. A ales reforma cu socialism ºi s-a ales cu capitalismul sãlbatic, clientelar.

A deveni bogat printr-o bunã capacitate ºi bunã ºansã de a profita de economia de piaþã nu e nici un rãu. E chiar bine. De asta existã economia de piaþã, pentru a pune la îndemâna a cât mai mulþi ºanse de a deveni mai bogaþi, mai prosperi. Ei vor fi clasa de mijloc, cea mai numeroasã, a unei societãþi româneºti normal dezvoltatã.

Drumul românesc, însã, în absenþa instituþiilor autentice ale economiei de piaþã ºi în dispreþul legii, a fost unul al corupþiei. ªi-au dat mâna aºa-ziºi oameni de afaceri cu reprezentanþi ai statului ºi ai legii ºi au jefuit avuþia ºi banii publici.

Tranziþia nu a adus încã României economia de piaþã, dar a permis tot felul de operaþiuni oneroase, zise economice, pe bani publici ºi cu întreprinderi de stat. Aºazisele afaceri ”normale de piaþãÒ, fãcute pe bani publici ºi cu bunurile statului nu înseamnã iniþiativã liberã. Realitatea ne aratã cã înseamnã libertatea de a fura. Unii administratori, mai mari sau mai mici, dar tot mai mulþi, din administraþia publicã centralã sau localã, se comportã ca ºi un feudal pe moºia proprie. Ni se spune cã aceasta ar fi economie de piaþã Ñ combinaþiile dintre puterea politicã, administratorii fideli ºi clienþii lor. Cei mulþi, întreprinzãtori ºi lucrãtori, care produc ºi banii publici, trebuie sã înghitã aceastã enormitate Ñ iniþiativa liberã a unora pe banii lor ºi fãrã ºtiinþa lor. Este victoria anormalitãþii împotriva normalitãþii.