Adrian Mocanu

„Revoluția din Decembrie 1989, la 20 de ani”

Decembrie ’89 ne-a adus cel mai frumos cadou: libertatea.

Timișoara a deschis calea. Curajul tinerilor din acea perioadă a rescris istoria acestui neam. A fost poate un semn, o mărturie și, cu siguranță, un nou început pentru acest popor.

Pentru cei mai mulți dintre noi, libertatea este o noțiune relativă, care poate fi înțeleasă ca atare într-un anumit cadru istorico-geografic și într-o anumită împrejurare, în timp ce într-o altă situație ar putea apărea drept forma de manifestare a unei constrângeri. Și, dacă pentru unii dintre revoluționarii de atunci prețul libertății a fost viața lor, înseamnă că noi astăzi avem datoria să apărăm și să realizăm idealurile lor.

Nu trebuie să uităm niciodată că pentru peste o mie de familii din țară 22 decembrie 1989 nu este doar o dată pomenită des la emisiunile de știri dinaintea sărbătorilor, ci data la care copiii sau părinții lor nu s-au mai întors acasă, este amintirea care le umbrește și le va umbri fiecare Crăciun până la sfârșitul vieții lor. Datorită lor noi ne permitem luxul de a nu alege între a fi golani sau comuniști, huligani sau activiști... Însă acest lux a fost cumpărat cu sânge de către cei morți la revoluție, iar familiile lor plătesc și acum dobânda.

Mai trebuie spus că, înainte de Revoluția română, toate celelalte state est-europene trecuseră în mod pașnic la democrație. România a fost singura țară din blocul estic care a trecut printr-o revoluție violentă și în care conducătorii comuniști au fost executați.

Acum, după 20 de ani de experiență postrevoluționară, putem aminti spusele lui John Prebble: „Revoluțiile nu sunt făcute de sfinți, nedreptatea e adesea doborâtă de nesocotință, iar omul care sparge o ușă spre viitor arareori stăpânește camera de dincolo de ea”.

Am amintit aceste cuvinte pentru că sunt astăzi foarte multe păreri controversate despre evenimentele de atunci și foarte mulți nemulțumiți de evoluțiile sociopolitice ale societății noastre în acest interval de timp.

Chiar dacă pentru unii dintre noi viața pe care o trăim astăzi nu este cea pe care o visam în acele zile ale revoluției, consider că nu este moral și demn să mai încercăm astăzi să găsim argumente pentru a renega faptele, idealurile și sacrificiul suprem al eroilor de atunci.

După 20 de ani, amintirile participanților și ale urmașilor eroilor-martiri sunt repere vii ale crezurilor pe care trebuie să le ducem mai departe.

Este important să nu uităm!